Demi Lovato crede că termenul „extratereștri” este jignitor la adresa lor. Ce termen a propus

Demi Lovato consideră termenul „extratereștri” un termen ofensator.

Cântăreața și actrița care se identifică ca fiind nonbinară are o serie de documentare pe Peacock intitulată „Unidentified with Demi Lovato”, în care explorează ce viață ar putea exista dincolo de această planetă.

Într-un interviu pentru Pedestrian, citat de CNN, Lovato a explicat că nu crede că ființele de pe altă planetă au intenția de a face rău oamenilor.

„Cred cu adevărat că dacă ar exista ceva acolo care ar vrea să ne facă asta, s-ar fi întâmplat până acum”, a spus ea. „Dar cred că trebuie să nu-i mai numim extratereștri, pentru că „extratereștri” reprezintă un termen depreciativ pentru orice. De aceea îmi place să le spun E.T.S.!”.

Cuvântul „extraterestru”, atunci când este folosit cu referire la imigranți sau la cei care vin din alte țări, a devenit controversat și este considerat dezumanizant de către susținătorii imigrației.

Lovato a declarat pentru publicație că scopul seriei este de a oferi „o înțelegere la cât de mult trebuie să avem grijă de planeta noastră și cât de mult trebuie să învățăm cum să ne extindem conștiința”.

„Cred că pământul devine un loc mai deschis”, a adăugat vedeta. „Încet, dar sigur, cred că facem progrese. Și încet-încet ajungem acolo. Dar, știți, orice progres este un progres!”

Exit mobile version