alephnews Vezi versiunea web

„Don’t Steal This Book”: 10.000 de scriitori britanici au publicat o carte cu pagini goale, în semn de protest. Autorii acuză companiile A.I. că le folosesc cărțile fără acord

Măncila Mihaela · 11 mart. 2026, 10:09

„Don’t Steal This Book”: 10.000 de scriitori britanici au publicat o carte cu pagini goale, în semn de protest. Autorii acuză companiile A.I. că le folosesc cărțile fără acord

Știi cum te asiguri că AI-ul nu îți folosește cartea ca să devină mai bun? Nu scrii nimic în ea! Asta au făcut aproape 10.000 de scriitori din Marea Britanie, care au publicat volumul „Don’t Steal This Book”, în semn de protest față de inteligența artificială.

Cartea are sute de pagini albe, iar singurul text din ea este o listă cu toți autorii care au semnat-o, scrie The Guardian. Ed Newton-Rex, compozitor și organizator al protestului, afirmă că industria A.I. a fost construită pe opere „luate fără permisiune sau plată”.

Scriitorii spun că AI-ul concurează acum direct cu autorii ale căror cărți au fost folosite pentru antrenarea modelelor. Disputa este globală. Companiile de A.I. au nevoie de volume uriașe de date, inclusiv cărți protejate prin copyright.

Mai multe procese au fost deja deschise în SUA și Europa. Anul trecut, compania Anthropic a plătit 1,5 miliarde de dolari pentru a închide un proces în care era acuzată că a folosit cărți fără să respecte drepturile de autor.

Protestul scriitorilor britanici vine la o săptămână înainte ca guvernul lor să prezinte un raport despre schimbările propuse în legea copyrightului.