Elevii școlii gimnaziale din Rediu, Galați pregătesc spectacolul Muzicienii, în cadrul proiectului Creștem prin teatru, derulat de Fundația pentru Istorie, Cultură și Educație

Scopul proiectului Creștem prin Teatru, co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național, este implicarea elevilor din comuna Rediu în realizarea unei piese de teatru experimentale (cu actori neprofesioniști, elevi). Prin această activitate, elevii vor fi mobilizați într-o direcție favorabilă toleranței și integrării, vor învăța despre munca în echipă, integrarea în comunitate, actorie, mișcare și prezență scenică, producție artistică și promovare.

Prin susținerea unor reprezentații ale spectacolului Muzicienii, după textul dramaturgului Patrick Marber, în traducerea și sub coordonarea regizoarei Dianei Iliescu, arta teatrală va contribui la transmiterea unui mesaj educativ, cu un impact pozitiv asupra mentalității elevilor și a comunității locale. Reprezentațiile vor avea loc în lunile septembrie-octombrie, după reînceperea școlii, la Casa de Cultură din Rediu și, într-o reprezentație de gală, la Galați.

Proiectul are ca obiectiv principal producția unei piese de teatru cu un mesaj despre toleranță, integrare, reducerea bullying-ului și a discriminării. Piesa va fi jucată de actori neprofesioniști selectați dintre elevii școlii gimnaziale din Rediu și formați în cadrul unui atelier de actorie intensiv susținut de profesorii de actorie ai școlii de teatru pentru amatori Brightside Drama.

Astfel, Creștem prin teatru contribuie la revitalizarea vieții artistice și culturale dintr-o localitate cu acces limitat la produse și evenimente culturale, prin implicarea a circa 50 de elevi ai claselor IV-VIII în activități artistice. Aceștia vor participa la ateliere de actorie desfășurate timp de 6 zile (3 week-end-uri). Prin activitățile desfășurate între 18 mai și 2 iunie, elevii vor câștiga încredere în sine, vor conștientiza etapele unei producții teatrale, vor exersa lucrul în echipă, memoria, prezența fizică într-un spațiu, vorbirea în public, vor deprinde cunoștințe de ritm, armonie, tehnici de mișcare și își vor lărgi orizontul muzical.

În final, prin folosirea jocului actoricesc și a unor mijloace de exprimare dramatică alternative (actorie, muzică și coregrafie) proiectul vizează transmiterea unui mesaj despre toleranță, integrare și importanța artei pentru o viață împlinită și echilibrată.

Proiectele Fundatiei pot fi urmărite pe pagina de facebook https://www.facebook.com/Fundatia Pentru Istorie, Cultura si Educatie  și pe site-ul fundatiei www.fice.ro. Contact: Mădălina Pulbere, madalina.pulbere@yahoo.com, 0721.384.269.

Proiectul Creștem prin teatru este un proiect cultural co-finanţat de Administraţia Fondului Cultural Naţional, în sesiunea II/2024. Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziţia Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitea beneficiarului finanțării.

Exit mobile version