Emilia Popescu: „Vreau să fim pe scenă, dar vreau să fim în siguranță. Acum e ca și când joci la terapie intensivă”

• Emilia Popescu: „Îi condamn pe managerii de teatre că nu au cerut testarea actorilor înainte să redeschidă instituțiile de cultură”.
• Emilia Popescu: „Am făcut un film în pandemie, după 30 de ani de pauză”.
• Emilia Popescu: „În anii ’80 ne bucuram pentru orice jucam, apoi am dat de gustul banului și ne-am transformat”.

Emilia Popescu, o Străină în noaptea pandemiei, față în față cu Marius Tucă discută despre pandemie, teatru, film, iubire, epoci.

”Nu mă laud cu nimic în pandemie, nu m-am reinvetat, urăsc acest verb. Am zburat până la Nisa la mama, am mâncat înghețată după 50 de ani, am încercat să găsesc niste texte care se pot realiza pe scenă pentru aceste vremuri, pentru că trebuie făcut altfel repertoriu, nu să ne agățăm de ce e acum în repertoriu. Am un singur spectacol la Național – Preșul, dar acum suntem închiși” – câteva luni din viața actriței Emilia Popescu rezumate în câteva rânduri. Plus un film, după o pauză de 30 de ani.

În opinia ei, managerii de instituții culturale ar fi trebuit să ceară autorităților să testezi actorii înainte de fiecare spectacol. ”Dacă s-ar fi gândit cineva să ne testeze înainte, era bine, trebuie să ai o strategie, nimeni n-a propus un plan. Eu îi condamn pe manageri că nu au cerut înainte să deschidă o testare a actorilor”.

Emilia Popescu: „În anii ’80 toți ne bucuram că jucăm, nnu se gândea nimeni la bani”

Marius Tucă: Te întorci în timp, sfârșitul anilor ’80, bucuria, inefabilul de care vorbeai, bucuria de a avea colegi așa cum erau cei de atunci, starea aia de grație. Și vii acum, ce găsesști?

Emilia Popescu: Găsesc în majoritate funcționari și oameni foarte grăbiți, unii răi alții nu, asta nu ține de epocă, erau foarte mulți răi și atunci.

Marius Tucă: Practic, ce s-a întâmplat în ultimii 30 de ani de am trecut dintr-o extremă de la inefabil la funcționari?

Emilia Popescu: Am dat de gustul banului, inefabilul se petrecea într-o epoca în care abia articulam cuvântul bani, după ‘90. Toți ne bucuram că jucăm, nu se gândea nimeni la bani.

Când a apărut posibilitatea asta, au început să se măsoare oamenii între ei în bani și această goană după bani ne-a modificat, ne-a transformat. Unii sunt de nerecunoscut, alții joacă jocul ipocriziei și al dublei măsuri. Toți avem nevoie de bani, dar cuvântul ăsta e primul pe listă și la artiști și la toată lumea.

Emilia Popescu spune că ar vrea să fie pe scenă, dar să se simtă în siguranță. „Acum e ca și când joci la terapie intensivă”.

Despre Emilia, Rodica Mandache spune cuvinte foarte frumoase: „Am auzit că e una foarte talentată la Institut și m-am dus s-o văd. Sala vuia când avea ea spectacol. E ca o uzină atomică.”

Emilia Popescu este convinsă că e important să iubim tot timpul, să nu ne uscăm, să nu ne pierdem speranța, să ne luptăm în fiecare zi, iubirea să ne provoace bucurie, să ne bucurăm ca s-a făcut dimineață.