Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu va fi față în față, cu dovadă de vaccinare sau test. Când va avea loc

Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu va fi față în față, cu dovadă de vaccinare sau test. Când va avea loc

Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu va fi față în față, cu dovadă de vaccinare sau test. Când va avea loc

Directorul FITS, Constantin Chiriac, a declarat, joi, într-o conferință de presă, că Festivalul trebuia să fie între 11 și 20 iunie, dar data a fost schimbată pentru a securiza posibilitatea de a exista secțiune fizică de spectacole ale actorilor care vin la Sibiu de peste tot din lume.

Toți cei care se exprimă pe scenă au nevoie de acest contact miraculos care este făcut cu publicul și din această cauză am dorit să securizăm posibilitatea de a avea secțiunea fizică de spectacole de peste tot din lume. Am gândit la un festival pe 3 paliere: un palier fizic, atât pe scenele pe care jucăm de obicei, pornind de la teatru, la Centrul Cultural Besoiu, la Teatrul Gong, la Thalia, la Fabrica de Cultură, cât și toate spectacolele outdoor. Indiferent de toate măsurile dure care vor fi, de distanțare, de purtare a măștii, avem nevoie de publicul spectator care să fie alături de noi. Din această cauză am hotărât împreună cu ordonatorul de credite și cu partenerii pe care îi avem să ducem în luna august festivalul, între 20 și 29 august”, a spus Constantin Chiriac.

Acesta spune că este o excepție ceea ce se întâmplă în acest an cu Festivalul și speră într-o altă normalitate, gândită pe termen mediu și lung, de anul viitor.

Este o excepție pe care o facem pentru anul acesta. Începând de anul viitor sperăm să putem să intrăm într-o normalitate care ține nu de ceea ce a fost în anii trecuți, ci de o nouă normalitate care poate fi gândită pe termen mediu și lung”, a mai spus directorul FITS.

FITS are sprijinul financiar al Primăriei, al Ministerului Culturii, al ICR, al Ministerului Educației și se desfășoară sub Înaltul Patronaj al Președintelui României.

Pentru buna organizare a FITS, Chiriac speră că o parte mare a populației va fi vaccinată până la debutul Festivalului.

Sunt negocieri (cu trupele de teatru participante – n.r.) și sperăm să fie o campanie de vaccinare cât mai de succes și să putem să ne întâlnim cu publicul din Sibiu, din regiune, de pretutindeni, aici, să putem să facem atât festivalul, cât și bursa de spectacole, platforma doctorală, atât în format fizic, cât și în format hibrid și online (…). Încercăm să convingem toate companiile care vin să vină vaccinate și, în același timp, să avem pentru spectacolele indoor, de la fiecare spectator care intră, o dovadă fie că a avut COVID, fie un test făcut în ultimele 48 de ore sau că are certificat de vaccin. Suntem în legătură permanentă cu toate structurile responsabile de la DSU, Primărie, Poliție și vom găsi cele mai bune soluții pentru ca întâlnirea în spațiile publice să poată să fie certă, sigură, dar și sub semnul plăcerii”, a mai spus Constantin Chiriac.

Chiriac a precizat că în cazul spectacolelor în aer liber vor fi luate toate măsurile pentru evitarea infectării.

Exit mobile version