Festivalul Internațional George Enescu ajunge la final. Care sunt cele mai importante momente

• Festivalul Enescu a început pe 24 august cu un concert memorabil al Filarmonicii George Enescu.
• Cel mai sonor moment al închiderii este revenirea Royal Concertgebouw Orchestra la Sala Palatului.
• Mäkelä e considerat „dirijorul momentului”. La 29 de ani este director muzical al Orchestrei din Paris.

Se încheie o lună întreagă dedicată muzicii clasice. Se trage cortina peste ediția 2025 a Festivalului Internațional George Enescu. După patru săptămâni de concerte, proiecții, instalații și evenimente în aer liber, bilanțul artistic e bogat, iar atmosfera rămâne încărcată de emoție.

Festivalul se încheie cu o serie de evenimente care sintetizează ce a însemnat această ediție, și anume, un final pe măsură. Cel mai sonor moment al închiderii este revenirea Royal Conseghebau Orchestren la Sala Palatului, un concert extrem de aşteptat, dirijat de Klaus Mäkelä.

Mäkelä este considerat „dirijorul momentului”. La 29 de ani este director muzical al Orchestrei din Paris și director artistic al Orchestrei Simfonice din Oslo. Agenda sa plină de colaborări cu marile orchestre europene și americane confirmă statutul său de „superstar” al dirijatului clasic contemporan.

Festivalul Enescu a început pe 24 august cu un concert memorabil al Filarmonicii George Enescu, sub bagheta lui Cristian Măcelaru, alături de violonistul Nemania Radulovici. Publicul a ascultat în primă audiție Concerto for Orchestra de Dan Dediu, o deschidere ce a legat tradiția românească de modernism.

Pe 28 august, Philharmonia Orchestra din Londra, dirijată de Santtu-Matias Rouvali, a cântat alături de pianista Alexandra Dariescu, cucerind publicul cu o combinație de repertorii clasice și contemporane. La final de august, pe 30 și 31, scena a fost dominată de soliști legendari, Martha Arherici și Renaud Capuçon, alături de Orchestra Națională a Academiei Santa Cecilia, într-o serie de concerte camerale.

Pe 2 septembrie, Tonhalle Orchestra Zürich, dirijată de Paavo Iärvi, a adus un contrast rafinat printr-o interpretare matură a unor lucrări modern-clasice, în timp ce pe 7 septembrie, Gustav Mahler Youth Orchestra, sub bagheta lui Manfred Honeck, l-a prezentat publicului pe tânărul violoncelist Yo Kitamura, un moment dedicat tinereții și viitorului muzicii.

Pe 11 septembrie, Ștațkapel Drisdănn a urcat pe scenă cu dirijorul Daniele Gatti și pianistul Kirill Gărstein, într-un concert ce a adus greutatea istoriei și precizia interpretării germane. Pe 18 și 19 septembrie, Orchestre National de France, condusă tot de Cristian Măcelaru, a cântat alături de violonista Anne-Zophie Mutter, un moment așteptat de toată lumea.

Ce rămâne, în esenţă? Un festival care a reconfirmat Bucureştiul pe harta marilor manifestări muzicale: prestanţa unor orchestre de top, întâlniri artistice memorabile şi proiecte care au încercat să lege moştenirea lui Enescu de provocările contemporane.

Rămâne şi harta problemelor, discuţii despre finanţare, despre accesibilitatea evenimentelor şi despre necesitatea continuării programelor educaţionale.