- Amprenta Ucrainei este foarte vizibilă în nordul Angliei, la Liverpool.
- Acolo, astăzi, are loc marea finală a concursului internațional de muzică, Eurovision, ediția 2023.
- Barurile și cluburile, care au tematica competiției, vor aduna fani ai concursului muzical.
În Liverpool, Anglia, albastrul și galbenul steagului ucrainean predomină. Orașul britanic este cel care organizează anul acesta competiția muzicală internațională Eurovision, în locul Kievului, din cauza conflictelor cu Rusia, scrie NBC News. Una dintre țările neinvitate este cea condusă de Vladimir Putin, care a fost mult timp în topurile Eurovision. Națiunea a fost dată afară din competiție anul trecut, în urma invaziei din Ucraina.
Organizatorii concursului au decis că Ucraina nu este suficient de sigură pentru a fi gazda, așa că a intervenit Regatul Unit, care s-a clasat pe locul doi anul trecut. Deși se desfășoară pe teritoriul britanic, au existat eforturi pentru ca elementele ucrainene să fie vizibile pe tot parcursul show-ului.
„Oriunde te uiți, poți vedea culorile Ucrainei”, a declarat Angie Desmond, pentru NBC News, în timp ce se pregătea să urmărească o repetiție generală pentru a doua semifinală. Desmond, o secretară în vârstă de 56 de ani, a adăugat că, în opinia ei, comunitatea locală a făcut o treabă „fantastică” în a îmbrățișa cultura ucraineană. „Toată lumea a sărit pe ea”, a spus ea.
În tot orașul Liverpool, barurile și cluburile de noapte au devenit temporar locuri cu tematică Eurovision, sperând să atragă fanii care vor discuta despre piesele preferate și care vor dezbate pe seama potențialilor câștigători.
Una dintre gazde, Julia Sanina, este ucraineancă, iar imaginile cu peisaje din țara sa natală vor fi prezente pe parcursul Marii Finale de sâmbătă. „Lucrul cu adevărat interesant pentru noi din punct de vedere creativ a fost relația cu Ucraina”, a declarat miercuri, într-un interviu, Claire McColgan, directorul de cultură al orașului Liverpool, adăugând că orașul a cerut sfaturi de la ucraineni cu privire la ce artiști să presteze și despre cum să dea tonul potrivit.
Uniunea Europeană de Radio și Televiziune, care administrează Eurovision, se străduiește să separe muzica și politica prin interzicerea simbolurilor și versurilor politice evidente. Tensiunile globale s-au resimțit adesea în concurs.
Ucraina a câștigat concursul în 2016 cu un cântec despre expulzarea tătarilor din Crimeea de către forțele Uniunii Sovietice de atunci, în anii 1940. Venind în urma anexării Crimeei de către Rusia în 2014, cântecul s-a dovedit controversat.
În calitate de câștigător anterior, Ucraina a avansat automat în finală, alături de „big five”, format din Marea Britanie, Franța, Germania, Spania și Italia, care au un permis de liberă trecere datorită contribuțiilor financiare pe care le fac pentru competiție.
Alți 31 de concurenți au participat în două semifinale, marți și joi, iar zece dintre aceștia au trecut în finală. Câștigătorul din fiecare an este decis în urma combinației dintre voturile publicului din fiecare țară participantă și juriile naționale de experți în muzică.
Înființat în 1956 pentru a ajuta la unirea unui continent, marcat de cel de-al Doilea Război Mondial, Eurovision a ajuns să includă 37 de țări, inclusiv națiuni din afara Europei precum Israel și Australia.
Citește și
Poliția din Louisiana a găsit un cadavru în congelatorul unui restaurant. Cum s-a întâmplat