- IPS Teodosie: Oamenii vin, se destăinuie, spun cât de rău le-a făcut frica. Unii nu scapă de frică, unii nu mai ies din casă, chiar dacă îi inviți și le spui: boala a trecut. A intrat într-un calapod al unei frici distructive. De aceea eu socotesc că nu prea a fost echilibru pentru că această pandemie nu a fost dirijată de specialiști, a fost un amestec între medicină și politică, ceea ce n-a dus întotdeauna la rezultate pozitive pentru oameni.
- IPS Teodosie: Când am fost în Sf. Munte, am discutat cu părinții de la Vatoped, cu un mare om de știință de la NASA care era microbiolog. A aflat că în biserică nu sunt microbi cum sunt în altă parte. S-a dus să facă experiențe. Da, zice, în biserică sunt mai puțini ca afară, în altar mai puțin ca în biserică, în sfîntul potir, din care noi ne împărtășim, zero microbi.
- IPS Teodosie: A fost acea ordonanță, ce a fost, să se închidă bisericile. În ultima vreme au devenit mai binevoitori pentru că au exagerat. Eu tot m-am rugat să le pună Dumnezeu gândul cel bun, eu nu blestem niciodată. Eu mă rog pentru cei ce sunt rătăciți sau care vor să ne facă rău pentru că mai mare efect are rugăciunea decât răzbunarea. (…) Puterea Bisericii este veșnică, puterea statului este vremelnică.
Sâmbătă, 12 iunie, IPS Teodosie, arhiepiscopul Tomisului, intră sub tirul întrebărilor și curiozității publicistului Ion Cristoiu.
Ce scrie în cartea de identitate a IPS Teodosie? Care a fost drumul său de la călugăr la arhiepiscop? Este IPS Teodosie un personaj controversat? Care este relația sa cu autoritățile? De ce dorește reactivarea Mitropoliei Tomisului? Cum au trecut Biserica și credincioșii prin pandemie? Unde au greșit autoritățile? De ce se opune schimbărilor ritualurilor și înlocuirii unor obiecte de cult? Cum vede știința în raport cu religia? E bine sau nu să vedem slujbele la televizor, pe internet sau să le ascultăm la radio?
Sunt doar câteva din întrebările la care vei afla răspunsul în seara aceasta, de la ora 20.00, la Interviurile lui Cristoiu de la Aleph News.