Jurnalistul Ion Spânu: Gazetarul Eminescu nu putea fi controlat de nimeni. Și așa a ajuns la spitalul de nebuni

• Ion Spânu: Părerea mea este că în ziua de 28 iunie 1883, perioadă în care se semnase tratatul secret cu Ungaria, Eminescu, fiind membrul Societății Carpați, care milita pentru unirea României cu Transilvania, era scos din viața publică, pentru că dosarul așa se numește, dosar de interdicție. Un om care este nebun nu poate să scrie în presă.
• Ion Spânu: Scoaterea lui Mihai Eminescu din viața publică este o operațiune reușită. Eminescu este totuși tatăl nostru, al gazetarilor, nu putem să-l lăsam așa, la cheremul unor istorici literari, domn’e a înnebunit. Nu, nu a înnebunit
• Ion Spânu: Există un document, o scrisoare a unui gazetar către alt gazetar, cel mai apropiat de evenimentele din 28 iunie. În acest document se spune că Eminescu era fugărit de prietenii lui și s-a ascuns în băile Mitrașevski de frica lor și de acolo a fost ridicat de către Poliție. Asta răstoarnă absolut tot ce se știa, că Eminescu era nebun.

Jurnalistul de investigație Ion Spânu, autorul volumului Asasinarea lui Eminescu, afirmă că din documentele pe care le-a studiat reiese că poetul devenise incomod ca redactor-șef al ziarului Timpul și trebuia scos din viața publică.

Ion Spânu spune că, înainte de a fi internat la ospiciu, Eminescu era un fervent susținător al unirii României cu Transilvania, numai că între timp autoritățile române negociaseră un tratat secret cu Austro-Ungaria, Germania și Italia, semnat în octombrie 1883. Deși tratatul a oferit țării noastre garanţii de securitate faţă de o posibilă agresiune din partea adversarilor din Răsărit, nu a rezolvat problema românilor din Transilvania.

Ion Spânu susține că toată argumentația ulterioară că Eminescu ar fi înnebunit a fost preluată  dintr-o poveste povestită și apărută în ziarul Adevărul, în 1911, la 28 de ani de la internarea poetului la ospiciu.

Ion Spânu susține că singurul document pe baza căruia Mihai Eminescu a fost internat la ospiciu este un bilet al soției lui Ioan Slavici, bilet pe care Titu Maiorescu, protectorul poetului, l-a luat în seamă fără o minimă verificare, girând și plătind internarea imediată a poetului în clinica dr. Șuțu.

Prezentăm principalele declarații ale jurnalistului Ion Spânu, sâmbătă, la Interviurile lui Cristoiu, de la Aleph News:

De ce a fost eliminat Eminescu din viața publică

Ion Spânu: Părerea mea este că în ziua de 28 iunie 1883, perioadă în care se semnase tratatul secret cu Ungaria, Eminescu fiind membrul Societății Carpați, care milita pentru unirea cu Transilvania, clar era în conflict cu ei, în acea zi era scos din viața publică pentru că dosarul așa se numește, dosar de interdicție. Un om care este nebun nu poate să scrie în presă.

Ion Spânu: De ce Eminescu ziaristul? Pentru că Eminescu în opiniile sale milita pentru unirea Transilvaniei cu România, o chestiune care nu era pe placul nu al românilor, ci pentru că se semna tratatul acela secret. Ghinionul a făcut ca în acea perioadă Eminescu să scrie niște articole foarte puternice.

Ion Spânu: Scoaterea lui Mihai Eminescu din viața publică este o operațiune reușită. Eminescu este totuși tatăl nostru, al gazetarilor, nu putem să-l lăsam așa, la cheremul unor istorici literari, domne a înnebunit. Nu, nu a înnebunit Eminescu pentru că în ziua de 28 iunie 1883 el avea întâlnire cu Maiorescu la Maiorescu acasă, la ora 10.00. La ora 6 dimineața, nevasta lui Slavici, unde locuia Eminescu în gazdă, trimite un bilețel cu câteva rânduri : Scăpați-mă de Eminescu că e foarte rău. Asta e singura fișă medicală care l-a trimis pe Eminescu la spitalul de nebuni.

Despre implicarea lui Maiorescu în eliminarea lui Eminescu

Ion Spânu: Titu Maiorescu îl internează la ora 8 dimineața fără să-l vadă, fără să aibă o altă opinie de la cineva, și și plătește în avans 300 de lei, cum spune chiar el pentru internarea lui Eminescu. Mai mult decât atât, se întoarce acasă, conform însemnării sale, zice așa: (…) „potrivit înțelegerii, i-am spus că trebuie să se ducă pentru Societatea Carpați. Mi-a cerut 5 lei și a plecat cu trăsura. De acolo e vorba să fie dus la dr. Șuțu. Numai de s-ar face asta fără greutate”.

Ion Spânu: Acest tratat secret trebuia să fie acceptat de toată lumea, iar în timpul negocierilor, P.P. Carp, care era șeful delegației României, îi scrie lui Maiorescu: Mai potoliți-l pe Eminescu. Iredentismul din acea perioadă era unul dur. Eminescu recitase poezia Doina (Cine s-a dat cu străinii/ să-i mănânce inima câinii) și asta a făcut mare vâlvă.

Despre povestea poveștii nebuniei lui Eminescu apărută în 1911

Ion Spânu: În 1911, un tip, Alexandru Ciurcu, povestește că i-a povestit unul, Grigore Ventura, cum era Eminescu nebun în 28 iunie (…) Ciurcu este corect. El spune: domne, așa mi-a spus ăla, așa vă relatez, dar adaugă această propoziție, el încheie povestea zicând așa: deși Ventura avea obiceiul să exagereze, cred că de data asta a fost veridic. După 28 de ani, și el își dă seama de enormitate. Povestea lui Ventura este așa: Eminescu a venit la Capșa (…) a scos pistolul, l-a amenințat pe rege, doamna Capșa s-a speriat extraordinar de tare, oamenii din salon la fel, iar Ventura are o idee – hai să-l omorâm pe rege. Îl ia pe Eminescu cu trăsura la Palatul Regal și acolo, vezi Doamne, a aflat că regele nu era în București, ci era la Sinaia. De acolo se îndreaptă spre băile Mitrașevski și Ventura spune că acolo l-a lăsat, de unde, la ora 19.00, avea să fie ridicat de Poliție. Nimeni nu confirmă teoria asta, absolut nimeni.

Ion Spânu: Există un document, o scrisoare a unui gazetar către alt gazetar, cel mai apropiat de evenimentele din 28 iunie. În acest document se spune că Eminescu era fugărit de prietenii lui și s-a ascuns în băile Mitrașevski de frica lor și de acolo a fost ridicat de 0către Poliție. Asta răstoarnă absolut tot ce se știa, că Eminescu era nebun, s-a închis în baie (…) Din procesul verbal  pe care Poliția îl întocmește aflăm că nu Ventura este cel care a anunțat Poliția, ci colegii lui de la Societatea Carpații. Și mă întreb eu, cum naiba au aflat ei de această poveste din moment ce la ora 12 Poliția făcea percheziții la ei? Sunt foarte multe lucruri ciudate. Siderescu, de pildă, era omul Siguranței și făcea parte din conducerea societății. Deci, ca și astăzi, erau niște oameni infiltrați care executau operațiuni de acest fel.

Ion Spânu: Bilețelul dnei Slavici scrie doar atât: “Domnul Eminescu a înnebunit. Vă rog faceți ceva să mă scap de el că e foarte rău.” Asta e tot. Ori Maiorescu în acest moment, nu avea decât fie să-l aștepte pe Eminescu să-l întrebe, fie îl chema pe dr. Șuțu la el, spunându-i că are un  prieten care are niște tulburări și să vadă ce e cu el. Nu era vorba că a omorât pe cineva ca să anunți Poliția. Și Maiorescu scrie cu mânuța lui: “M-am dus cu el la dr. Șuțu și am pus să se pregătească la casa de sănătate o cameră pentru Eminescu”. Pe ce se baza că e nebun? (…) Legal nu avea voie să-l interneze. Avea soră, frate, avea tată.

Ion Spânu: Maiorescu era și jurist. Și spune și sora lui într-o scrisoare că a venit fratele lui Eminescu, locotenentul, să-l scoată, numai că nu se poate face acest lucru decât cu acordul lui Maiorescu. Ceea ce este o minciună spusă clar de Maiorescu (…) Bun, a fost internat la spitalul de nebuni. Acolo, tratamentul nu-l știm, dar îi știm efectele pentru că în trei luni de zile avea creierul zdrobit din cauza medicației. La câteva zile, vine la Maiorescu fratele lui Eminescu, locotenentul, cum este cunoscut el. Și-i spune lui Maiorescu că vrea să-l ia acasă pe Eminescu. În acest moment, toată operațiunea lui Maiorescu devine penală pentru că internarea lui Eminescu s-a dovedit a fi arestare. El, în seara zilei de 28 iunie, în pielea goală, este aruncat într-o cămașă  de forță, într-o căruță cu coviltir, și dus la spitalul de nebuni.

Ion Spânu: Maiorescu îl cheamă pe Gheorghe Eminovici, tatăl lui Eminescu, fără să-i spună nimic că fratele a venit, și-i spune, mai naiv, bătrânul, că Eminescu a înnebunit și că noi, prietenii lui, am decis să-l internăm pentru câteva luni aici, după care îl trimitem la Viena, ceea ce avea să se și întâmple, și dacă nu-și va reveni îl băgăm la Mărcuța, care era casă de exterminare, și să aibă și el un sfârșit liniștit. Deci, în aceeași zi, pe o ușă intră fratele lui Eminescu, pe cealaltă, ceva mai târziu, vine tatăl lui Eminescu, iar el nici măcar nu-i spune: a venit locotenentul.

De ce îl ura Maiorescu pe Eminescu

Ion Spânu: Poate părea ciudat, că după ce vorbim de atâtea lucruri foarte serioase – tratat secret, marele ziarist în opoziție cu politicienii – mai este ceva. Maiorescu îl ura pe Eminescu din cauza unor femei. Veronica Micle, când era la Iași, Maiorescu fiind profesor la Iași, ea l-a turnat pe Maiorescu că a încercat să violeze pe cineva și în proces apare Veronica Micle martor. Din acest motiv, Maiorescu nu a iertat-o niciodată pe Veronica Micle. A făcut orice ca Eminescu să fie îndepărtat de Veronica Micle. Numai că Eminescu ținea foarte mult la ea și a fost unul din motivele de ură.

Ion Spânu: I s-a cerut lui Maiorescu, fiind foarte apropiat de Eminescu, să-l potolească, în ce sens, să-l convingă (…). Pe Slavici l-a convins. Cu o zi înainte, Slavici îi trimite o scrisoare lui Maiorescu în care dă în primire tot ce era la Societatea Carpații. Lui Eminescu nimeni nu i-a zis mă, potolește-te, cel puțin nu avem documente care să arate asta. Și cred că toată lumea știa că nu avea cum să-i spună. De asta îl consider pe Maiorescu criminalul în acest caz pentru că  vorbim de un asasinat (…) După părerea mea, Maiorescu a exagerat aducând în acest caz, deși era vorba de Mihai Eminescu, elemente personale- ura pe care o avea, multe lucruri.

Despre Eminescu, gazetarul

Ion Spânu: Un asemenea om credeți că s-ar fi ocupat să facă gazetărie, mai ales gazetărie de partid? Aici a fost o conjunctură nefastă pentru el. Bună pentru noi, că ne-a dat un model de gazetar. A făcut-o pentru bani, pentru serviciu, dar în în momentul în care a intrat  în această meserie, pe salariul pe care îl primea, el și-a asumat toate responsabilitățile unui jurnalist. Pentru mine, din acest motiv, Eminescu este cel mai mare gazetar. În momentul în care el se apucă de gazetărie era la curent cu tot ce se scria în lume, reacționa la declarații publice. Le-a făcut conservatorilor cel mai mare serviciu. Cine are curiozitatea să citească articolele din Timpul ale lui Eminescu o să vadă cum se face polemică, la modul cel mai teribil.

Ion Spânu: Să vedeți la ce nivel duce el, până și în gazetărie umorul, ironia și mai ales principiile pentru că noi aflăm din gazetărie despre acel proiect al lui România de la gurile Dunării, un stat cultural la gurile Dunării. De ce a devenit el indezirabil? Culmea este că pe el nu-l mai suportau nici cei de la Putere, nici cei din Opoziție. Pentru el nu conta că Timpul este ziarul conservatorilor. Acolo l-a atacat pe Maiorescu de greu și-a revenit. Și pe liberali. Gazetăria lui Eminescu este mult mai frumoasă decât opera poetică. Articolele sunt atât de spumoase pe alocuri, dar atât de importante pentru un gazetar de astăzi încât eu îl înțeleg pe Maiorescu, dar îl și acuz. Cum să dai ziarul tău de partid pe mâna unui om pe care să nu-l controlezi? Ori Eminescu nu putea să fie controlat de nimeni. Și așa a ajuns la spitalul de nebuni.

Ion Spânu: Ziua de 28 iunie este ziua neagră a presei românești.Cred că Eminescu, într-adevăr, nu s-a născut în țara potrivită, în timpul potrivit, desi el și-a iubit țara și cred că dacă la 33 de ani ne-a lăsat această moștenire, mă întreb ce s-ar fi întâmplat dacă sănătatea i-ar fi permis să vadă și el ce s-a întîmplat la 1 decembrie 1918. Dacă ar fi apucat ziua de 1 decembrie, mă întreb nu ce ar fi scris, dar ce ne-ar fi lăsat pentru că, la 33 de ani, un om abia dacă a acumulat suficient.