• Ai de ales ce evenimente culturale vrei să vezi în săptămâna 8-14 aprilie.
  • Ediția 17 a festivalului One World Romania se încheie sâmbătă la București.
  • Festivalului Internațional al Muzicii de Cameră 2024 are loc la Brașov până sâmbătă.

Festivaluri, întâlniri, spectacole și lansări, tu ce ai alege din oferta de evenimente a săptămânii 8-14 aprilie?

Dacă vrei să începi lejer poți să te uiți spre Teatrul Național din Capitală unde luni, 8 aprilie 2024, ai Improvisneyland Comedy Show de la 18:30. Iar pentru cei care vor să pună întrebări sau să vadă un autor de cărți de dezvoltare personală la lansare, luni de la 19:00 o găsești pe Doina Cosman în evenimentul dedicat volumului său „Omul Portocaliu și alte povestiri terapeutice” la Humanitas Cișmigiu. Alături de dânsa sunt Dumitru Constantin Dulcan și Dragoș Iliescu. 19.00. În materie de teatru ai de ales între premiera montării lui Ostermaier la TNB, cu Raluca Aprodu în rol principal, pe 13 aprilie și reprezentația montării semnate de Andrei Șerban, la Constanța cu „A 12-a noapte”, tot sâmbătă.

Toată săptămâna are loc One World Romania, ediția a 17-a. În prima zi din săptămână vedeta evenimentului e pelicula „Ce e de făcut?”. Documentarul lui Goran Dević poate fi încadrat ca film artistic de investigație, cu o puternică abordare activistă, prezentând costul uman al corupției guvernamentale și al disprețului față de muncitorul obișnuit urmat de QA cu regizorul. Tot luni, de la 20:30, la Elvira Popescu. Tema ediției este raportul dintre individual și colectiv, felul în care lumea interioară pătrunde și influențează realitatea din jur.

Recomandări

CIOLACU: AVEM COALIȚIE
ZELE CREDE-N ADERARE
NEGOCIERI FĂRĂ SFÂRȘIT
UNDE TE DISTREZI ÎN PARIS
SUSPECTUL E ARESTAT
LARA NU VREA LA SENAT

În Brașov este săptămâna Festivalului Internațional al Muzicii de Cameră 2024  până pe 13 aprilie, cu spectacole variate de la ora 19:00 iar în Cluj-Napoca ai Chamber Festival în aceeași perioadă, cu spectacole la Banca Națională.

Citește și