• Legumele autohtone lipsesc din restaurantele locale.
  • Producătorii mici se confruntă cu dificultăți în a pătrunde pe piața Horeca.
  • Usturoiul de Copălău și varza de Lăzarea nu se regăsesc în meniurile din țară.

Vrei legume autohtone pe mesele din restaurante, însă micii producători se confruntă cu dificultăți majore în distribuirea acestora în Horeca.

Deși avem legume precum usturoiul de Copălău și varza de Lăzarea, acestea rămân rare în meniuri.

Care sunt principalele provocări pe care le întâmpinați în a distribui legume către Horeca și ce soluții vedeți?

„Principala provocare pe care o întâmpinăm ar fi asocierea între noi, legumicultori, și produsele pe care noi le producem. Ele sunt foarte bune, ar ajuta foarte mult Horeca să se diferențieze în farfurii, că acolo este vorba cel mai mult de gust. Însă, de la recoltare trebuie să treacă un maxim de șapte zile până ajunge în farfuria consumatorului. Ceea ce noi nu putem să producem.

Recomandări

NEGOCIERI APROAPE GATA
SUSPECTUL E ARESTAT
AVION DOBORÂT ÎN MARE
LARA NU VREA LA SENAT
SUA NU ÎNCHIDE GUVERNUL
ÎNCEP CONSULTĂRILE

Ca și soluții, aș vedea ca cei din Horeca și statul român să vină către noi, către producători, să ne ofere prețuri poate mai ridicate sau sprijin din subvenții, pentru că calitatea legumelor pe care noi le producem și în primul rând gustul nu se compară cu ce vine din afară”, a declarat Cosmin Dragu, fermier român, pentru Aleph News.

Citește și