Marius Tucă Show începe la șapte, diseară, la Aleph News și pe alephnews.ro. Astăzi vin medicul Adrian Marinescu, avocatul Gabriel Marin și părintele Constantin Necula.
E Director Medical al Institutului Matei Balș din București și știe ce spune atunci când spune că, la doi ani de pandemie, nu s-a schimbat mai nimic. Numărul internărilor crește în fiecare zi și, potrivit acestuia, în scurt timp o să vedem cozi de ambulanțe în curțile spitalelor.
Cum vede Adrian Marinescu ieșirea din cel mai mare impas medical pe care l-a cunoscut România anilor recenți – diseară, la Marius Tucă Show.
Avocatul Gabriel Marin este unul dintre cei doi avocați care au inițiat acțiunea la Curtea de Apel Cluj privind ilegalitatea Hotărârilor de Guvern care impun Certificatul Verde Digital și continuarea stării de alertă. Drepturile a milioane de români sunt încălcate zilnic, dar instanțele au început să anuleze aceste decizii ale Executivului. Avocatul Gabriel Marin vrea să tragă un semnal de alarmă autorităților în ceea ce privește rolul lor de a proteja cetățenii, nu de a-i discrimina.
E prieten al tinerilor, de care s-a apropiat prin atitudinea sa onestă și optimistă prin excelență. Nu emite sentințe și exact de asta îl iubesc oamenii. Știe să transpună mesajul creștin într-un discurs echilibrat și bucuros și românesc.
Doamnelor și domnilor, diseară, la Marius Tucă Show, un om cu inimă cât o Românie – Constantin Necula.
Diseară, la Marius Tucă Show, la șapte, la Aleph News și pe alephnnews.ro. Pentru că “Toate se adaugă celui ce îndrăznește să iubească” (părintele Constantin Necula).