• Mihai Șora spune că a fost amenințat cu moartea de un fost diplomat.
  • MAE și Ministerul Economiei se delimitează de Chivel Porumb.
  • MAE: A fost angajatul Ministerului Economiei.
  • Ministerul Economiei: Nu mai este angajatul nostru, din mai 2020.
  • C.Porumb: Nu este adevărat că l-am amenințat.

Să faci ce spun diplomații, nu ce fac ei. Mihai Șora e supărat – spune că „un diplomat român” i-a spus că îi dorește moartea. Acuzatul neagă. Vorbele îl dau de gol și n-au nicio legătură cu diplomația.

Am primit multe amenințări cu moartea. Când nu sunt amenințări propriu-zise, iau forma unor stropșeli. De domnul Chivel Porumb nu auzisem până când i-am descoperit răvașul în cutie. Ne reprezintă țara peste hotare, în Statele Unite, având rang de ministru „însărcinat cu afacerile“ la New York”, a scris, miercuri, filosoful, în vârstă de 104 ani, pe Facebook.

Conform Ministerului de Externe, citat de HotNews, Chivel Porumb a activat în perioada 17.12.2014-19.05.2020 în cadrul Biroului de Promovare Comercial-Economică din cadrul Consulatului General al României la New York, fiind încadrat în rețeaua de reprezentare externă a Ministerului Economiei.

Recomandări

PUTIN DISCUTĂ CU FICO
BIBI AMENINȚĂ REBELII HOUTHI
CIOLACU: AVEM COALIȚIE
FONTANA DI TREVI SE REDESCHIDE
ZELE CREDE-N ADERARE
NEGOCIERI FĂRĂ SFÂRȘIT

De aici încolo avem un șir de „NU”. După pățanie, nicio instituție a statului nu își asumă eroarea de a fi avut un astfel de coleg. A fost încadrat în rețeaua de reprezentare externă a Ministerului Economiei, spune MAE.

„Nu mai este angajatul Ministerului Economiei, Antreprenoriatului și Turismului din luna mai a anului 2020, când rapoartele de muncă au fost încetate prin pensionare”, conform HotNews.

„Nu mai este angajatul nostru, s-a pensionat din luna mai a anului trecut” spun și cei de la Ministerul Economiei. Iar ultimul „nu” e semnat chiar de Chivel Porumb .

„Nu, Doamne ferește! Cum să îl ameninț cu moartea pe Șora? Nu este adevărat că l-am amenințat”, a transmis diplomatul pensionar, citat de Libertatea.