Moare limba română, so what? Romgleza, din ce în ce mai răspândită

„Hai că suntem în hurry!” „Până acum a fost great!” Suntem un popor care primeşte şi se adaptează repede.

Romgleza noastră cea de all days e parte din viaţa noastră. E rezultatul globalizării, iar globlizarea înseamnă evoluţie, schimburi culturale. Nimic rău, dar noi am transformat nevoia în fandoseală, iar limba din comoară…a ajuns povară.

Lucia Cujbă, corespondent Aleph News: „România e țara pe care o iubesc sincer, și probabil nu aș fi iubit-o atât, dacă nu m-aș fi născut în Republica Moldova. Să vorbești română e ceva firesc aici în România, dincolo de Prut e mai complicat, rusificarea e la ea acasă, româna e amestecată cu rusa. De exemplu, intri într-un magazin în Chișinău și nu știi în ce limbă ți se va răspunde. Mi-au fost aruncate și replici dure, am crescut cu un fel de ruso-fobie, de asta am ajuns să vorbesc mult mai prost rusa decât cei din generația mea. Să vorbești româna în Republica Moldova e o provocare, am citit mult, mă transformasem într-un nazist al gramaticii. De când sunt la București, m-am relaxat total. Am învățat română din cărți, de la televizor”.

Exit mobile version