National Gallery din Londra ți-a pregătit o expoziție de poveste. Operele lui Michelangelo, Leonardo și Rafael vor fi expuse

Dacă te gândești să pleci într-o plimbare la Londra în următoarea perioadă, trebuie să-ți pui pe lista de vizite una din cele mai importante expoziții. Găsești aici opere ale lui Michelangelo, Leonardo si Rafael.

Opere de Michelangelo, Leonardo da Vinci și Rafael sunt prezentate, de la sculpturi și picturi la schițe și studii anatomice. Biletele pentru prima săptămână de vizitare s-au vândut integral. Parcursul expoziției începe cu „Taddei Tondo” de Michelangelo și desenul „Fecioara cu Pruncul, Sfânta Ana și Sfântul Ioan Botezătorul” de Leonardo. Aceste lucrări care reprezintă același subiect, au influențat direct stilul lui Rafael, influență vizibilă mai ales în pictura „Fecioara cu Pruncul și Sfântul Ioan Botezătorul,” prezentă și ea în expunere.

Expoziția include, de asemenea, desenele lui Rafael inspirate de sculpturile lui Michelangelo și picturile lui Leonardo.

Ce găsim inedit?

Ceea ce mi-a atras atenția este că există o cameră dedicata schitelor lui Michelangelo si Leonardo. Reprezintă singura data cand cei doi au lucrat in impreuna in aceeasi incapere desi nu se stie cu exactitate daca s-au intalnit. Istoricii de arta caracterizează perioada drept un moment in care rivalitatea dintre ei a ajuns la cote maxime. Ce trebuie să știi este că mai ai timp să vizitezi expoziția. Va fi deschisă până anul viitor, mai exact 19 ianuarie, astfel încât să te poți bucura de o plimbare ca la carte și să savurezi și un ceai.

Exit mobile version