• Liturghia de Crăciun de la Vatican va fi mutată anul acesta, din cauza pandemiei
  • Slujba se va oficia în Bazilica Sfântul Petru, cu două ore mai devreme
  • Un alt pelerinaj catolic, de pe 8 decembrie, a fost anulat

Papa Francisc mută liturghia din Ajunul Crăciunului în Bazilica Sfântul Petru la ora 19.30 în loc de 21.30, în contextul pandemic.

Liturghia începea, de zece ani, mai devreme de miezul nopții, în jurul orei 21.30, dar din cauza pandemiei – chiar dacă intrările în Bazilica Sfântul Petru vor fi limitate la un număr mic de oameni – s-a stabilit mutarea orei la 19.30, scrie Corriere della Sera.

Papa Francis a anulat deja tradiționalul pelerinaj din ziua de 8 decembrie la monumentul Fecioarei Maria din centrul istoric al Romei. La pelerinajul care se desfășura de obicei la ora 16.00 participau de regulă multe autorități, dar și pelerini și turiști. În acest an, Papa Francisc a mers dimineață să se roage la imaginea Fecioarei Maria din Piazza di Spagna, a depus un buchet de trandafiri albi și a încredințat Maicii Domnului orașul Roma și bolnavii din lume.

Recomandări

PUTIN DISCUTĂ CU FICO
BIBI AMENINȚĂ REBELII HOUTHI
CIOLACU: AVEM COALIȚIE
FONTANA DI TREVI SE REDESCHIDE
ZELE CREDE-N ADERARE
NEGOCIERI FĂRĂ SFÂRȘIT

Sfântul Scaun, făcând public calendarul sărbătorilor din decembrie, a explicat că „participarea va fi foarte limitată”, din cauza pandemiei.