Reguli noi la Oscar: Din producțiile participante trebuie să facă parte persoane de culoare sau din comunitatea LGBT

Noi standarde privind diversitatea, stabilite la Premiile Oscar Sursa: Profimedia
  • În producții trebuie să fie incluse persoane de culoare, femei sau membri ai comunității LGBT
  • Academia americană de film a fost criticată pentru că a premiat prea puțini producători de culoare
  • Regulile vor fi impuse din 2024

Premiile Oscar vor avea noi standarde privind diversitatea pentru concurenții la categoria Best Picture (Cea mai bună imagine), transmite Reuters.

Organismul care se ocupă de premiile Academiei americane de film a publicat ghiduri detaliate cu privire la incluziune și diversitate, pe care producătorii de film vor trebui să le respecte, începând cu anul 2024

Academia, care a fost criticată pentru că a premiat puține filme și producători de culoare, a spus că aceste standarde reprezintă o nouă fază, ce este parte a unui efort de cinci ani de a promova diversitatea pe și în afara ecranelor.

Noile reguli stabilesc procentele sau numărul de actori, personalul de producție sau de marketing din care trebuie să facă parte oameni de culoare, femei, persoane cu dizabilități sau persoane din comunitatea LGBT.

„Credem că aceste standarde de incluziune vor fi un catalizator pentru schimbări esențiale și durabile în industria noastră”, au declarat președintele Academiei, David Rubin, și directorul executiv, Dawn Hudson, într-o declarație comună.