O trupă cu 5 premii Grammy în palmares își schimbă numele pentru că acesta ar putea fi asociat cu sclavia din SUA

Lady Antebellum a decis să-și schimbe numele în Lady A din cauza faptului că termenul de „antebellum” este asociat perioadei de dinaintea Războiului Civil, atunci când sclavia era o practică acceptată.

Trio-ul de muzică country a explicat că alegerea numelui a fost făcută acum 14 ani, acesta fiind inspirat de cultura din sudul Statelor Unite, locul unde grupul a fost format.

”Regretăm și suntem jenați că nu am luat în considerare faptul că acest cuvânt se referă la perioada de dinaintea Războiului Civil, care include sclavia. Ne cerem scuze pentru răul pe care acest lucru l-a provocat și ne cerem scuze față de oricine care s-a simțit nesigur, ignorat sau neglijat”, a transmis grupul, pe Twitter.

Membrii trupei au mai spus că au luat decizia după ce au văzut proteste masive din SUA și după ”reflecție personală, discuții, rugăciuni și multe conversații sincere cu unii dintre cei mai apropiați prieteni și colegi de culoare”.

Lady A este un nume folosit de fanii trupei încă de la înființare. Trio-ul din Nashville a câștigat 5 premii Grammy în 2011, printre care și cel mai important: Piesa anului cu „Need You Know”.

Exit mobile version