- Papa a instalat, sâmbătă, noi cardinali, inclusiv primul afro-american
- La ceremonia de numire a noilor cardinali au participat doar 10 invitați, din cauza restricțiilor aduse de pandemie
- A fost al șaptelea consistoriu al lui Francisc de la alegerea sa din 2013
Papa Francisc a instalat, sâmbătă, 13 noi cardinali, inclusiv primul afro-american. Cardinalii au fost instalați în funcție într-o ceremonie, cunoscută sub numele de consistoriu, care a fost cu mult redusă din cauza pandemiei, transmite Reuters.
De obicei, la această ceremonie participau mii de persoane, însă anul acesta doar 10 invitați au avut acces în Bazilica Sf. Petru pentru a asista la momentul în care suveranul pontif le oferă cardinalilor inelul și celebra pălărie roșie.
Nouă dintre cei 13 cardinali au sub 80 de ani și sunt eligibili, conform legii, să intre într-un conclav secret pentru a alege următorul suveran pontif, după ce Papa Francisc moare sau demisionează.
A fost al șaptelea consistoriu al lui Francisc de la alegerea sa din 2013. El a numit acum 57% din cei 128 de cardinali alegători, iar majoritatea împărtășesc viziunea sa despre o Biserică mai incluzivă și mai permisivă.
Până în prezent, el a numit 18 cardinali din țări în curs de dezvoltare care nu au avut vreodată un reprezentant la Vatican. În consistoriul de sâmbătă, au fost numiți primii cardinali care provin din Brunei și Rwanda.