Paul McCartney a lansat albumul înregistrat în perioada de carantină

McCartney, în vârstă de 78 de ani, a înregistrat toate instrumentele și toate vocile care se aud pe noul album, la fel ca cele două materiale anterioare solo omonime, „McCartney” din 1970 și „McCartney II”, lansat în 1980.

Pe lângă album, McCartney a făcut public și primul videoclip muzical din proiect, pentru piesa „Find My Way”, potrivit CNN.

Alte astfel de înregistrări în carantină au fost făcute de vechiul coleg de trupă al lui McCartney, din The Beatles.

Ringo Starr a anunțat un disc cu cinci melodii, numit „Zoom In”, care conține contribuții de la McCartney, Dave Grohl și Finneas.
Marți, Starr, în vârstă de 80 de ani, a lansat o melodie, „Here’s To The Nights”, pe care a scris-o împreună cu compozitoarea Diane Warren.

Albumul complet al fostului baterist al The Beatles va fi lansat de Universal anul viitor.

Exit mobile version