• „Peter Pan” prinde viață pe scena Teatrului Ion Creangă.
  • Peter, Wendy și frații ei călătoresc în Țara de Nicăieri și în București.
  • Spectacolul îmbină umorul, emoția și magia copilăriei.

Probabil te întrebi unde îți mai duci copilul? Află că Peter Pan vine din Țara de Nicăieri în București.

Așa că dacă vrei să îi arăți copilului tău o nouă poveste, astăzi la ora 18:00 ai ocazia. Spectacolul de teatru care poartă și numele personajului emblematic „Peter Pan” îi așteaptă pe cei mici la Teatrul Ion Creangă.

Ai parte de Peter Pan, Wendy sau Căpitanul Hook care creează o experiență de neuitat pentru copiii și părinții din sală.

Recomandări

SUSPECTUL E ARESTAT
LARA NU VREA LA SENAT
SUA NU ÎNCHIDE GUVERNUL
ÎNCEP CONSULTĂRILE
UNDE MERGI LA BRUNCH
REVOLUȚIA AJUNGE ÎN CAPITALĂ

De ce să vină părinții cu copii la acest spectacol?

„N-aș zice doar pentru copii. Bineînțeles, e un spectacol care se adresează în mod evident copiilor, pentru asta a fost conceput. Însă, în același timp, nu exclude și părinții sau chiar orice vârstă. Pentru că, din punctul meu de vedere, omul păstrează în sufletul lui, pe tot parcursul vieții, această etapă despre care se vorbește în spectacol și anume copilăria. 

De fapt, cred că și acesta e mesajul pe care îl transmite și se subliniază în spectacol. Importanța farmecului copilăriei, importanța purității și a naivității, bineînțeles în sensul bun, aceste perioade prin care am trecut cu toții sau prin care trec acum copiii”, a declarat Marius Boboc, actor, pentru Aleph News.

De ce povești de tipul Peter Pan, un clasic al literaturii pentru copii, sunt importante astăzi în era digitală? 

„Chiar dacă, în ziua de azi, copiii sunt asaltați de gadget-uri, de tot felul de filmulețe scurte în care nu li se prezintă un aspect al spectaculosului, al magiei, al povestirii cu un cap și cu o coadă din care tragem fiecare câte o povață, eu cred că sunt în continuare atașați și captivați de ceea ce se întâmplă pe scenă și de poveștile pe care noi le spunem la teatru. 

Asta mi s-a confirmat de mai multe ori pe scenă și acum, Peter, pentru că dimineața am avut avanpremiera, sunt cu sufletul la gură alături de noi și energia lor, implicarea lor se simte chiar de pe scenă.

Reușim să trăim spectacolul ăsta împreună și intervin, fac observații, sunt foarte prezenți în poveste și atunci cred că ăsta e un lucru foarte important”, a declarat Marius Boboc, actor, pentru Aleph News.

Cum te pregătești, ca actor, pentru spectacol?

„Bineînțeles, e necesară o pregătire sufletească înainte, înaintea oricărui spectacol. Fiind un personaj, Peter Pan, foarte activ, energic, năstrusnic și întotdeauna gata de distracție și de joacă, e necesară și o pregătire fizică. Și anume, încălzire, exerciții pentru musculatură și pentru a activa corpul și a fi cât mai prezent. 

E nevoie de energie pe toată durata spectacolului pentru a menține povestea și a-i face pe copii să fie captivați și încântați de ceea ce se întâmplă pe scenă”, a declarat Marius Boboc, actor, pentru Aleph News.

Citește și