• Petru Ciprian: Atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, încât nu L-a cruţat nici pe pe Fiul Său, ci L-a dat să moară pe cruce ca să ne elibereze de păcatele noastre, acelea care au fost, acelea ce sunt şi acelea ce vor fi până la sfârşitul veacurilor.
  • Petru Ciprian: Jertfa stă la baza tuturor realizărilor măreţe din lume, toate realizările omului implică o jertfă, de timp, de străduinţă, de energie şi de materie. Nimic trainic nu se realizează fără jertfă. Toate bucuriile din lume au un preţ al lor, nu primim nimic gratis, totul se plăteşte.
  • Petru Ciprian: Învierea este rezultatul crucii, aşa cum crucea este rezultatul întrupării sau naşterii Cuvântului lui Dumnezeu între noi, oamenii. Vinerea mare ne învaţă semnificaţia jertfei, care, atunci când este curată, este un act profund de iubire.

Atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, încât nu L-a cruţat nici pe pe Fiul Său, ci L-a dat să moară pe cruce ca să ne elibereze de păcatele noastre, acelea care au fost, acelea ce sunt şi acelea ce vor fi până la sfârşitul veacurilor.

În mod firesc acceptăm ideea că jertfa însemnă durere şi suferinţă sau chiar moarte şi atunci ne întrebăm cum de jertfa în sine e un act de iubire când ea implică suferinţă.

Dacă ne gândim bine, înţelegem că, în esenţă, jertfa izvorăşte din iubire şi este un act de iubire, iar durerea, suferinţa şi chiar moartea, care se manifestă prin jertfă, transfigurate, prin asumarea lor şi prin harul lui Dumnezeu, au ca rezultat, împăcare, pace şi bucurie. Hristos şi-a asumat răul păcatelor oamenilor şi a plătit cu propria viaţă din iubire pentru ei, ca preţ de răscumpărare din robia păcatului şi a morţii.

Recomandări

CIOLACU: „RO ESTE INSTABILĂ”
INTERSTELLAR ARE SUCCES
BITCOIN INTRĂ ÎN LUX
DAC-AȘ FI PREȘEDINTE...
CE URMĂREȘTE RUSIA?
NOI AUDIERI LA TIKTOK

Jertfa înseamnă în cele de urmă purtarea crucii cu demnitate în viaţa aceasta.

Jertfa stă la baza tuturor realizărilor măreţe din lume, toate realizările omului implică o jertfă, de timp, de străduinţă, de energie şi de materie. Nimic trainic nu se realizează fără jertfă. Toate bucuriile din lume au un preţ al lor, nu primim nimic gratis, totul se plăteşte.

Cu adevărat acum conştientizăm cât de greu a fost şi este păcatul omului şi de cât de mare este iubirea lui Dumnezeu, care doreşte ca tot omul să se mântuiască şi să ajungă la cunoaşterea adevărului fără a încălca dreptatea divină.

Şi dacă am înţeles în ziua Vinerii mari ce a făcut Dumnezeu pentru noi, din iubire, întrebarea care urmează în mod firesc este cum ar trebui să răspundem noi la iubirea LUI jertfelnică, ce trebuie să facem noi pentru EL, pentru noi şi pentru semenii noştri. Şi a face ceva pentru Dumnezeu înseamnă a face ceva pentru semenii noştri.

Învierea este rezultatul crucii, aşa cum crucea este rezultatul întrupării sau naşterii Cuvântului lui Dumnezeu între noi, oamenii.

Vinerea mare ne învaţă semnificaţia jertfei, care, atunci când este curată, este un act profund de iubire. Totodată, privind cu ochii minţii la evenimentele care au avut loc în Vinerea Mare, avem sentimentul că timpul creştinismului a încremenit pe crucea de pe Golgota, dar în acelaşi timp realizăm şi că moartea nu a pus capăt la toate. De fapt, moartea este o trecere spre un nou început, iar creştinii care-şi conştientizează starea de suferinţă şi de durere, ajutaţi de harul lui Dumnezeu, ajung, prin puterea luminatei Învieri a lui Hristos, la propria lor înviere.