Poezie pentru Ziua Pământului. Cum a ales un autor român să își descrie iubirea față de natură

Piețele functionează cu restricții, dar omagiul adus Pământulului privind legumele prin perspectiva lui Voronca funcționează și azi.

Nici nu îți imaginezi câte lucruri au în comun o poezie și o tarabă de legume. În poezie vezi culoarea imaginației. Pe tarabă cea a palpabilului.

Printre strofe simți parfumul creației, iar pe tarabă… mireasma naturii. În plus, și una, și cealaltă aduc un elogiu Pământului. La fel cum a făcut Ilarie Voronca în poemul său, Ulise, din 1928.

Fragment din poemul „Ulise”, de Ilarie Voronca

„Te oprești la vânzătoarea de legume
îți surâd ca șopârle fasolele verzi
constelația mazărei naufragiază vorbele
boabele stau în păstaie ca școlarii cuminți în bănci
ca lotci dovlecii își vâră botul înaintează
amurgesc sfeclele ca tapițerii pătrunjelul mărarul
iepuri de casă ridichii albi pătlăgelele
vinete înnoptează iată tomatele ca obrajii transilvănencelor
în broboade de mângăieri cristale pașii
conopidele cât omăt întârziat pe boschetele de șoapte
și sticle cu apă minerală morcovii oglinzi fluvial
ca oase lungi se deosebesc casele cuvintele
cu virtuți terapeutice drumul săpat în patlagină lăptuci”

De mai bine de un an, simți efectele mai multor feluri de restricții. Piețarul nu mai poate să-și expună marfa ca-nainte de pandemie, iar tu n-ai mai putut să te bucuri de pământ, de soare, de nisip, de apă, așa cum o făceai în anii trecuți. Într-o lume dată peste cap, un imn al cartofului nu mai pare atât de excentric.

Exit mobile version