• Times a publicat top-ul cu cele mai bune cărți apărute până acum în 2022.
  • Romanele abordează teme de dragoste, pierdere și, mai ales, speranță.
  • Printre mențiuni se numără laureata premiului Nobel Olga Tokarczuk și poetul Ocean Vuong.

Într-o perioadă care continuă să fie marcată de incertitudine, în cărți putem găsi răspunsuri la cele mai mari întrebări care apar în situații de criză. Cele mai bune cărți ale anului analizează ce înseamnă să suferim, cum să iubim după o pierdere și de ce este nevoie pentru a supraviețui inimaginabilului.

În celebra sa nouă colecție de poezii, Ocean Vuong își adună fragmentele vieții în urma morții mamei sale. Jessamine Chan examinează până unde va merge un părinte pentru copilul său în romanul său de debut surprinzător. Iar Margo Jefferson explorează relația dintre artă și umanitate într-un de-al doilea volum de memorii extraordinar. Poveștile lor, alături de multe alte cărți, oferă un reminder încurajator că există lumină și în cele mai întunecate situații.

Iată, cele mai bune cărți din 2022 până acum, conform Times.

Recomandări

SUA UCID LIDERUL ISLAMULUI
BUNĂSTAREA ÎN UE
SUA DUBLEAZĂ TRUPELE
TREBURILE CASNICE AJUTĂ COPII
E ROMÂNA AMENINȚATĂ?
CINE FACE GUVERNUL?

Cei goi nu se tem de apă, Matthieu Aikins

În 2016, jurnalistul canadian Matthieu Aikins a renunțat la pașaport și la identitate și s-a alăturat prietenului său Omar, care fugea din calea războiului, lăsând în urmă femeia iubită. Experiența lor sfâșietoare stă la baza cărții lui Aikins Cei goi nu se tem de apă. Cartea relatează călătoria periculoasă și emoționantă a celor doi pe traseul refugiaților din Afganistan până în Europa. Confruntăndu-se cu numeroasele realități ale războiului, Aikins nu cruță niciun detaliu în narațiunea sa urgentă și empatică.

În dragoste, Amy Bloom

Primele pagini ale memoriilor lui Amy Bloom pregătesc finalul devastator al cărții. Este ianuarie 2020, iar Bloom și soțul ei călătoresc în Elveția, dar numai Bloom se va întoarce acasă. Soțul ei plănuiește să încheie viața prin intermediul unui program cu sediul la Zurich. El are Alzheimer și vrea să moară după propriile sale reguli. Bloom introduce aceste fapte rapid și apoi dă un pumn emoțional: data viitoare când se va afla în avion, va zbura singură. De aici, Bloom detaliază decizia sfâșietoare a soțului ei și tot ceea ce a dus la călătoria lor în străinătate. Deși își are rădăcinile într-o situație imposibil de tristă, narațiunea lui Bloom nu este o poveste despre moarte și suferință. Este scrisoare de dragoste de la o soție către soțul ei, redată în termeni delicați, despre viața trăită împreună.

Școala pentru mame bune, Jessamine Chan

Frida Liu este o mamă singură, în vârstă de 30 de ani. Ea se străduiește să țină pasul cu cerințele job-ului și să-și crească fiica, după ce soțul ei a părăsit-o. În tulburătorul roman de debut al lui Jessamine Chan, începem în cea mai proastă zi a Fridei, când lipsa somnului i-a provocat o lipsă de discernământ și își lasă copilul singur acasă timp de două ore. În curând, Frida este trimisă într-o instituție guvernamentală alături de alte mame considerate „eșecuri” de către stat. Amintind de The Handmaid’s Tale, acest roman sinistru este o descriere captivantă a unei lumi distopice care pare cu totul posibilă. Nu este doar povestea captivantă a luptei personale a Fridei, ci și o lucrare care îndeamnă la reflecție, un comentariu despre viața de mamă în America.

Casa de bomboane, Jennifer Egan

Una dintre cele mai așteptate cărți ale anului, The Candy House este continuarea romanului lui Jennifer Egan, câștigător al Premiului Pulitzer în 2010, A Visit from the Goon Squad. Acea carte a fost lăudată pentru structura sa inovatoare – un capitol a fost scris sub forma unei prezentări Powerpoint – iar noua narațiune îi urmează exemplul în construcția sa impresionantă. De data aceasta, Egan țese observații inedite despre tehnologie, memorie și intimitate prin intermediul a 14 povestiri interconectate. În ele, o mașinărie numită Own your Unconscious (Deține-ți inconștientul) le permite oamenilor să revadă orice amintire din trecutul lor oricând doresc – cu condiția să facă aceste amintiri accesibile tuturor celorlalți. Este un concept palpitant pus laolaltă de mâna iscusită a lui Egan, oferind o privire puternică asupra modului în care trăim într-o lume din ce în ce mai interconectată.

Olga moare visând, Xochitl Gonzalez

Este vara anului 2017, iar Olga Acevedo pare să fie în plină glorie: este planificatoare de nunți pentru elita din Manhattan și locuiește într-un cartier elegant (și în curs de gentrificare) din Brooklyn. Protagonista captivant i prime cărți a lui Xochitl Gonzalez a avut origini umile, fiind fiica unor activiști portoricani, crescută de bunica ei într-o altă parte a cartierului, unde a învățat singură tot ceea ce trebuia să știe pentru a ajunge unde este astăzi. Dar în Olga Dies Dreaming, realitatea succesului pe care Olga și l-a construit singură este mult mai complicată.

Ea se luptă cu singurătatea care a însoțit atingerea scopurilor sale mărețe și este bântuită de absența mamei care i-a abandonat familia când Olga avea doar 12 ani. Pe măsură ce sezonul uraganelor din Puerto Rico se intensifică, Olga începe să se confrunte cu secrete de familie în timp ce se îndrăgostește pentru prima dată. Ceea ce urmează este o comedie romantică descrisă cu grijă și plină de conflicte domestice, realizată în proza vibrantă a lui Gonzalez.

Fiona și Jane, Jean Chen Ho

În colecția sa de povestiri de debut, Jean Chen Ho urmărește evoluția unei prietenii de două decenii între două femei americane de origine taiwaneză. În narațiuni interconectate, spuse pe voci alternative, Ho surprinde ceea ce face ca prietenia feminină să fie atât de specială, urmărind aceste personaje din adolescență și dincolo de ea. Legătura dintre Fiona și Jane este testată în mod constant, în special atunci când navighează printre pierderi, despărțiri și trădări, dar ele găsesc întotdeauna drumul înapoi una către cealaltă. În termeni intimi și stratificați, Ho descrie dragostea care le menține prietenia unită, chiar și atunci când viața încearcă să le despartă.

Construind un sistem nervos, Margo Jefferson

În 2015, criticul cultural Margo Jefferson, laureat al Premiului Pulitzer, și-a lansat cartea de memorii de debut Negroland. În cartea premiată, Jefferson a reflectat asupra vieții sale în timp ce se gândea la ceea ce înseamnă să crești ca o persoană de culoare privilegiată într-o zonă bogată din Chicago, realizând o examinare tăioasă a rasei și clasei în America. Autoarea revine acum cu un al doilea volum de memorii plin de vânătăi, care merge dincolo de povestea sa personală, îmbinând critica și autobiografia. Constructing A Nervous System este o colecție incitantă de gânduri și reflecții ale lui Jefferson despre lume, de la dragostea ei pentru Ella Fitzgerald și Bud Powell până la propriul proces de scriere.

Vladimir, Julia May Jonas

Vladimir, debutul scandalos de amuzant și descurcăreț al Juliei May Jonas, dă o turnură neașteptată romanului tradițional din campus. Naratorul ei este o profesoară de engleză irascibilă de la un mic colegiu de arte liberale, care s-a îndrăgostit de cel mai recent recrut al departamentului său. Între timp, o anchetă asupra soțului ei, președintele aceluiași departament, se profilează. Acesta a fost acuzat că a avut relații nepotrivite cu foști studenți, dar protagonistei noastre nu-i pasă deloc. Pe măsură ce sentimentele ei pentru noul angajat intră pe un teritoriu din ce în ce mai întunecat, Jonas derulează o narațiune tensionată și îndrăzneață despre putere, ambiție și dorința feminină.

Viața între maree, Adam Nicolson

Istoricul Adam Nicolson disecă toate aspectele vieții marine pentru a face observații emoționante despre crustacee, oameni și lumea în care trăim cu toții în această carte abil relatată. În cartea sa, Nicolson se concentrează asupra bazinelor de maree pe care le creează într-un golf scoțian, pe care le descrie într-o proză lirică și captivantă. Îmbinând cercetarea științifică, filozofia și comentariile emoționante despre ceea ce înseamnă să trăiești, cartea lui Nicolson sfidează categorisirea de gen, deoarece autorul, cu ajutorul unor ilustrații uimitoare, se străduiește să abordeze cele mai mari întrebări despre umanitate prin investigarea unei frânturi din viața marină.

Tânărul Mungo, Douglas Stuart

Cel mai recent roman al lui Douglas Stuart are multe în comun cu primul său roman, Shuggie Bain, distins cu Booker Prize. În ambele cărți, tinerii trăiesc în clasa muncitoare Glasglow, la sfârșitul secolului XX, alături de mamele lor alcoolice. De data aceasta, narațiunea se concentrează pe povestea de dragoste dintre doi băieți, Mungo și James, și pe pericolele care le înconjoară idila. Este o examinare pătrunzătoare a violenței exercitate asupra persoanelor homosexuale și un portret captivant al limitelor până la care se poate ajunge pentru a lupta pentru dragoste.

Cărțile lui Iacob, Olga Tokarczuk

Cea mai recentă carte a laureatei Nobel Olga Tokarczuk este poate cea mai ambițioasă. Cărțile lui Iacob este o narațiune amplă, plasată la mijlocul secolului al XVIII-lea, despre un autoproclamat Mesia care călătorește prin imperiile habsburgic și otoman. Cu mai mult de 900 de pagini, romanul este o lucrare de proporții, dar Tokarczuk umple capitolele cu o proză delicioasă pentru a zugrăvi un portret al acestui om complicat – bazat pe o figură reală – prin perspectivele oamenilor din viața sa. În acest fel, Tokarczuk creează un profil psihologic convingător al unui lider misterios, care oscilează cu măiestrie între umor și tragedie.

Timpul este o mamă, Ocean Vuong

Colecția de poezii a lui Ocean Vuong îl găsește pe aclamatul scriitor luptându-se cu durerea după decesul mamei sale. La fel ca romanul său Pe Pământ suntem pentru scurt timp superbi, această colecție este o explorare tandră a memoriei, a pierderii și a iubirii. Prin intermediul a 28 de poeme, Vuong își prezintă vocea originală în timp ce pune întrebări presante despre limitele limbajului și despre puterea poeziei în vremuri de criză.