România Mare. 28 noiembrie 1918: „Cea mai mare sărbătoare a Bucovinei. Împlinirea Visului de Aur”

• La 28 noimbrie 1918 la în sala sinodală a Palatului Mitopolitan din Cernăuţi se consfinţea, după cum avea să titreze mare pe prima pagină a doua zi Glasul Bucovinei: Cea mai mare sărbătoare a Bucovinei. Împlinirea Visului de Aur.
• La 28 noiembrie 1918 Iancu Flondor a suspus la vot moţiunea prin care se propunea unirea Bucovinei cu România.
• Moţiunea a fost votată în unanimitate de cei prezenţi.

Bucovina sub stăpânire  habsburgică

Aflat deja în criză la sfârşitul secolului al 18-lea Imperiul Otoman se vede nevoit să cedeze în favoarea Imperiului Hasburgic mai multe teritorii . Printre ele se află şi Bucovina, în ciuda protestelor Moldovei. Astfel La 7 mai 1775, în urma unei convenţii turco-austriece, Poarta a cedat Imperiului habsburgic Bucovina. 

Stăpânirea austriacă în Bucovina are trei mari etape. 

• În perioada administraţiei militare (1774-1786), provincia a fost condusă de un general, care avea şi atribuţii de consilier imperial.
• În perioada administraţiei civile galiţiene (1786-1848 şi 1850-1861), provincia Bucovina a fost desfiinţată, fiind alipită Galiţiei şi condusă de un „căpitan districtual”.
• În perioada 1861-1918, provincia Bucovina a fost reînfiinţată, primind statut de ducat autonom, cu o dietă proprie, o stemă şi reprezentanţi aleşi în parlamentul vienez.

Sub stăpânirea austriacă, Bucovina era o provincie relativ mixtă etnic.

Îm 1848, populaţia Bucovinei număra aproximativ 377.000 de locuitori. În 1869 numărul depăşea 510.000.

Recensământul din 1910 situa populaţia la 800.198 de persoane din care: 38,88% ruteni, 34,38% români, 21,24% germani, 4,55% polonezi, 1,31% maghiari, 0,08% slovaci.

În cei 143 de ani de stăpânire austriacă Bucovina a urmat cursul unor reforme administrative şi economice, dar multe din ele nu au putut fi duse la capăt. Imperiul Hasburgic s-a aflat la rîndul său într-o perioadă de schimbări ce nu au permis aplicarea unor măsuri cosecvente în teritoriile administrate. 

Anul 1918

Imperiu Austro-Ungar care fierbea cu mult înainte de Primul Război Mondial avea să se destrame în 1918. Într-o încercare de calma spiritele în la 3/16 octombrie 1918 Carol I de Habsburg înainta manifestul ce va rămâne în istorie sub denumirea de ‘‘Către popoarele mele credincioase’‘.

la La 3/16 octombrie 1918, împăratul Carol I de Habsburg trimitea manifestul ”Către popoarele mele credincioase” privind reorganizarea Austro-Ungariei într-o federaţie cu şase state „independente” (austriac, ungar, ceh, iugoslav, polonez şi ucrainean), Transilvania rămânea în continuare în componenţa Ungariei, iar partea de nord-vest a Bucovinei, cu oraşele Cernăuţi, Storojineţ şi Siret, urma să intre în componenţa Ucrainei.

Manifestul a avut ca efect o amplificare a sentimentelor de secesiune în Transilvania şi Bucovina. 

La 14/27 octombrie s-a convocat la Cernăuţi Adunarea Constituată. Sub preşedintia lui Dionisie Bejan, se hotărăşte “unirea Bucovinei cu celelalte ţări româneşti într-un stat national independent”. Presată de aspiraţiile ucrainiene de înglobarea a unei părţi importante din Bucovina, noua conducere cere sprijinul armetei române. Sprijinul se concretizează la 9 Noiembrie 1918 când Divizia a 8-a, condusă de generalul Iacob Zadic, intră în Bucovina, iar două zile mai târziu trupele române sunt în Cernăuţi, având parte de o primire entuziastă. De acolo, continua înaintarea pînă la vechea graniţă a Bucovinei. La 11 Noiembrie 1918 a avut loc un schimb de telegrame între Consiliul Naţional şi Regele Ferdinand privind eliberarea Bucovinei.

Un rol foarte important în evenimentele din octombrie-noiembrie 1918 care au dus la ziua de 28 noiembrie l-a avut ziarul Glasul Bucovinei. Înfinţat la 22 octombrie 1918 de Sextil Puşcariu, Vasile Bodnărescu, Alecu Procopovici, Radu Sbiera, ziarul se deschide cu un editorial semnat de o serie de persoane ce au jucat un rol decisiv în înfăptuirea unirii.

„Evenimentele se precipită.

Învremurile mari care se pregătesc nu mai e voie să mergem izolaţi, fiecare pe drumul său, ci trebue să ne stângem rândurile, să ne sfătuim unul cu altul şi din sfătuirile noastre să răsară o orientare pentru publicul mare.

Din conştiinţa acestei trebuinţe să naşte publicaţia periodică „Glasul Bucovinei”.

Cei ce isc[lim acest articol-program nu vrem să alcătuim un nou pardid politic, ci ne-am adunat spontan la acestă manifestare românească, convinţi că de acum nu mai e vreme de aşteptare. Suntem înredinţaţi că orice Român se va alătura programului nostru(…)

Vrem: să rămânem Români pe pământul nostru strămoşesc şi să ne ocârmuim singuri, precum o cer interesele noastre româneşti.,

Nu mai vrem: să cerşim de la nimeni drepturile care ni se cuvin, ci în schimbul jertfelor de sânge aduse în acest război – jertfe mai dureroase decât ale altor popoare,

Pretindem: ca împreună cu fraţii noştri din Transilvania şi Ungaria, cu care ne găsim în aceeaşi situaţie, să ne plăsmuim viitorul, care ne convine nouă, în cadrul românismului.

Cerem: să putem aduce la Congresul de pace aceste postulate ale noastre prin reprezentanţi aleşi de noi înşine din mijlocul naţiunii noastre.”

Sursă: Ziare româneşti despre Unirea Basarabiei, Bucovinei şi Transilvaniei Vol. V.

Printre semnatari îi găsim pe George Băncescu, Alecu Procopovici, Alexandru Vintenco, Sextil Puşcariu, Gheorghe Şandru.

La 28 noiembrie Iancu Flondor citea moţiunea ce avea să fie votată în unanimitate de cei 74 de membrii ai Consiliului Naţional

„Congresul general al Bucovinei, întrunit azi, joi, în 15/28 noiembrie 1918 în sala sinodală din Cernăuţi, considerând că, de la fundarea principatelor române, Bucovina, care cuprinde vechile ţinuturi ale Sucevii şi Cernăuţilor, au făcut pururea parte din Moldova, care în jurul ei s-a închegat de stat:Considerând că în cuprinsul hotarelor acestei ţări se găseşte vechiul scaun de domnie de la Suceava, gropniţele domneşti de la Rădăuţi, Putna şi Suceviţa, precum şi multe alte urme şi amintiri scumpe din trecutul Moldovei;

Considerând că fii ai acestei ţări, umăr la umăr cu fraţii lor din Moldova şi sub conducerea aceloraşi domnitori, au apărat de a lungul veacurilor fiinţa neamului lor împotriva tuturor încălcărilor din afară şi a cotropirii păgâne;

Considerând că în 1774, prin vicleşug, Bucovina a fost smulsă din trupul Moldovei şi cu de-a-sila alipită coroanei Habsburgice; considerând că 144 de ani poporul bucovinean a îndurat suferinţele unei ocârmuiri străine, care îi nesocotea drepturile naţionale şi care prin strâmbătăţi şi persecuţii căuta să-i înstrăineze firea şi să învrăjbească celelalte neamuri, cu cari el voieşte să trăiască ca frate; considerând că, în scurgere de 144 de ani, Bucovinenii au luptat ca nişte mucenici pe toate câmpiile de bătălie în Europa sub steag străin pentru menţinerea, slava şi mărirea asupritorilor lor, şi că ei drept răsplată aveau să îndure micşorarea drepturilor moştenite, izgonirea limbii lor din viaţa publică, din şcoală şi chiar din biserică;

considerând că în acelaşi timp poporul băştinaş a fost împiedicat sistematic de a se folosi de bogăţiile izvoarelor de câştig ale acestei ţări şi despuiat în mare parte de vechea sa moştenire; considerând că, cu toate acestea, Bucovinenii n-au pierdut nădejdea că ceasul mântuirii, aşteptat cu atâta dor şi suferinţă, va sosi şi că moştenirea lor stăbună, tăiată prin graniţele nelegiuite, se va reîntregi prin realipirea Bucovinei la Moldova lui Ştefan, şi că au nutrit veşnic credinţa că marele vis al neamului se va înfăptui, când se vor uni toate ţările române dintre Nistru şi Tisa într-un stat naţional unitar;

Constată că ceasul acesta mare a sunat!

Astăzi, când după sforţări şi jertfe uriaşe din partea României şi a puternicilor şi nobililor ei aliaţi, s-au întronat în lume principiile de drept şi umanitate pentru toate neamurile, şi când în urma loviturilor zdrobitoare monarhia austro-ungară s-a zguduit în temeliile ei şi s-a prăbuşit şi toate neamurile încătuşate în cuprinsul ei şi-au câştigat dreptul de liberă hotărâre de sine, cel dintâiu gând al Bucovinei dezrobite se îndreaptă către regatul României, de care întotdeauna am legat nădejdea dezrobirii noastre.

Drept aceea noi, Congresul general al Bucovinei, întrupând suprema putere a ţării şi fiind învestiţi singuri cu puterea legiuitoare, în numele suveranităţii naţionale, hotărâm:

Unirea necondiţionată şi pe vecie a Bucovinei, în vechile ei hotare până la Ceremuş, Colacin şi Nistru, cu regatul României”.

Sursă: Centenarulromaniei.ro

Pe prima pagină a ziarului Galsul Bucovinei pe 29 noiebrie apărea sub titilul „Cea mai mare sărbătoare a Bucovinei. Împlinirea unui vis de aur” următorul mesaj:

După o lungă şi dureroasă aşteptare, Bucovina şi-a recăpătat astăzi libertatea. Rupând lanţurile robiei austriece, ea prin votul de astăzi al congresului general s`a realipit la sinul patriei mame de unde fusese ruptă.

Visul nostru de aur s`a împlinit. Părinţii noştri cari au murit de dorul acestui vis, de azi înainte vor găsi odihna cuvenită în pământul liber şi desrobit.

O veche fărădelege, săvârşită faţă de ţară şi de poporul ei băştinaş, s`a reparat şi firul istoric ce fusese întrerupt cu silnicie înainte de un veac şi jumătate, s`a reluat astăzi şi se va putea continua în ticnă spre binele şi propăşirea tuturora.

Cu smerenie ne plecăm capetele înaintea Dumnezeului părinţilor noştri care ne-a învrednicit de a trăi aceste clipe înălţătoare şi făgăduim că ne vom strădui a ne arăta vrednici de dânsele.

Trăiască Bucovina dezrobită si reintrată grănitele României Mari.

Trăiască regele nostru liber !

Recunoaşterea oficială

Camera şi Senatul român au ratificat la Bucureşti, la 31 Decembrie 1919, Unirea Bucovinei cu România. 

Unirea Bucovinei cu România a fost recunoscută  pe plan internaţional în mod oficial, în 1919, prin tratatul de la Saint Germain, care precizează că Austria renunţă la fostul Ducat al Bucovinei în favoarea României. C. Unirea va fi întărită de menţionarea în tratatul de Pace de la Paris şi constituţia României din 1923.