Rosh Hashana 5786

În seara aceasta, când vor apărea primele trei stele pe cer, începe Rosh Hashana, Anul Nou Evreiesc. Intrăm în anul 5786 de la Facerea Lumii.
Vă istorisesc mereu aceeași poveste, una dintre cele mai frumoase pe care le-am auzit vreodată…
…În dimineața Rosh Hashana, în sinagoga unei mici așezări din Galiția, înainte de a sulfa în şofar, rabinul aflase că vizavi s-a oploşit un amărât, un străin venit de departe.
A început să psalmodieze Lamenatzeach şi glasurile credincioşilor l-au urmat. Dar, atunci când cântecul s-a sfârşit, rabinul a tăcut brusc. A trecut o oră în linişte desăvârşită şi oamenii au început să se agite. Într-un târziu, clarvăzătorul rabbi Levi Yitzchok, căci el era, li s-a adresat:
“Fraţilor, vizavi e un om care vine de departe şi, neştiind decât o boabă de ebraică, nu pricepe ce cântăm. În timp ce psalmodiam, l-am auzit rugându-se întristat Celui de Sus. Zicea: <Doamne, ştii că nu pot să mă rog, deşi sufletul meu tânjeşte după rugăciune. Tot ce cunosc sunt cele 22 de litere ale alfabetului ebraic, pe care, iată, ţi le pun una câte una la picioare. Vrei Tu, în mare mila Ta, să-mi aşezi literele în cuvintele rugăciunii?>. Iar acum, Dumnezeu e ocupat să-i aşeze omului literele în cuvinte. Va trebui să aşteptăm până termină”….