Sărbătorești Ziua Culturii Naționale. Ce evenimente sunt organizate astăzi

Ziua Culturii Naționale, sărbătorită în fiecare an pe 15 ianuarie este celebrată astăzi prin mai multe evenimente la teatre și institute culturale în București, cu intrări libere la peste 20 de muzee din subordinea Ministerului Culturii.

Ce evenimente sunt în desfășurare de Ziua Culturii?

Muzeul Teatrului Național va fi deschis azi între orele 12-18. Intrarea este liberă pentru toți vizitatorii. Teatrul Nottara organizează două evenimente dedicate operei lui Mihai Eminescu: înregistrarea spectacolului Luceafărul și evenimentul Numai Poetul care are loc de la ora 12 și este adresat exclusiv elevilor de la Colegiul Naţional „Dimitrie Cantemir” şi Colegiul Naţional „Ion Creangă”.

De la ora 19, Teatrul Naţional „I.L. Caragiale” din Bucureşti prezintă un „Spectacol de Ziua Culturii Naţionale”. În prima parte va avea loc spectacolul-lectură „Emmi, amor pierdut, viaţă pierdută” de Mihai Eminescu, în regia lui Răzvan Popa. În partea a doua va putea fi urmărit spectacolul „Amintiri din copilărie” după Ion Creangă.

De asemenea, la Muzeul Naţional al Satului „Dimitrie Gusti”  în cadrul evenimentului „Dor de Eminescu” poți vedea astăzi vernisajul expoziţiilor „Patria mea, limba română”, iar Muzeul Naţional al Literaturii Române organizează o serie de evenimente în sediile din capitală.

Citește și

Exit mobile version