- Ziua de 21 mai este legată de primii oameni care au reuşit să zboare peste ocean.
- Charles Lindbergh a efectuat primul zbor pe deasupra Atlanticului pe 21 mai 1927.
- Amelia Earhart a fost prima femeie care a traversat în zbor oceanul pe 21 mai 1932.
Prima femeie care a traversat cu avionul Oceanul Atlantic, Amelia Earhart, a spus că „ Aventura este valoroasă prin ea însăşi„, scrie britanica.com.
Născută în azi, în 1897, în SUA, Amelia Earhart a fost o pionieră în aviaţie şi s-a remarcat, de asemenea, ca militantă pentru drepturile femeilor, susţinând în interviuri că femeile nu sunt cu nimic mai prejos decât bărbaţii.
În tinereţe, Amelia Earhart a lucrat ca soră medicală, apoi a început să studieze medicina la Columbia University din New York. A abandonat, însă, universitatea după ce a zburat pentru prima dată cu avionul.
Ea s-a hotărât astfel să devină pilot, vis pentru finanţarea căruia a fost nevoită să practice numeroase profesii. La doar şase luni de la prima lecţie de zbor şi-a cumpărat un avion şi a stabilit recordul de înălţime în zbor, pentru femei, cu o altitudine de 4.267 de metri.
Earhart voia să demonstreze că şi femeile pot stabili performanţe în aeronautică
În 1928 a devenit prima femeie pasageră care a traversat cu avionul Oceanul Atlantic. „Ideea de a merge doar ca «greutate în plus» nu m-a încântat deloc„, spunea ea la acea vreme, însă a acceptat propunerea primită, potrivit americaslibrary.gov.
La 17 iunie 1928 Amelia Earhart a zburat într-un avion numit „Friendship„, alături de copiloţii „Bill” şi „Slim” . Avionul a aterizat la Burry Port din South Wales, cu o cantitate mică de combustibil rămasă în rezervor.
După această reuşită, Amelia Earhart a devenit un idol feminin. Anul următor, ea a contribuit la înfiinţarea clubului de femei piloţi „Ninety Nines„.
„Dacă răbdarea te trece marea, pe unii, izolarea i-a trecut oceanul”
La 20 mai 1932, Earhart a decolat singură de la Harbour Grace din Newfoundland, cu intenţia de traversa Oceanul Atlantic şi de a ateriza la Paris. După 14 ore şi 56 de minute, în care s-a confruntat cu vânturi puternice, condiţii de îngheţ şi probleme mecanice, ea a aterizat la Culmore, în Irlanda de Nord. Succesul i-a adus numeroase distincţii importante şi faimă internaţională.
După alte zboruri solo inedite, competiţii şi recorduri stabilite în aviaţie, Earhart şi-a dorit să îşi realizeze marele vis, să devină prima femeie care face înconjurul Pământului cu avionul, la Ecuator.
În 1937, la vârsta de 39 de ani, în cadrul uneia dintre ultimele etape ale zborului său în jurul lumii, Earhart şi navigatorul Fred Noonan au dispărut deasupra Oceanului Pacific, în apropierea Insulei Howland. Cei doi au fost văzuţi ultima oară în Lae, Noua Guinee, la 2 iulie 1937. După aproape doi ani de căutări, Amelia Earhart a fost declarată decedată la 5 ianuarie 1939.
În memoria temerarei americane a fost creată Ziua Amelia Earhart, marcată în fiecare an la 24 iulie.