• Sfânta Maria este una dintre cele mai importante sărbători închinate Maicii Domnului.
  • Sfânta Maria Mare este ultimul mare praznic din anul bisericesc.
  • Potrivit tradiţiei Bisericii, Maica Domnului a mai trăit 11 ani după înălţarea lui Hristos.

Sfânta Maria Mare sau sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului este prăznuită pe 15 august. În această zi sărbătorim atât moartea şi îngroparea Maicii Domnului, cât si mutarea ei la cer.

Dumnezeu îi descoperă printr-un înger ziua trecerii la cele veşnice. După această descoperire, Maica Domnului urcă în Muntele Măslinilor să se roage, apoi împarte văduvelor şi săracilor veşmintele sale, cerându-şi iertare de la toţi. În icoana Adormirii Maicii Domnului, Sfânta Maria este reprezentată stând întinsă pe pat, în mijlocul Apostolilor, în vreme ce Hristos primeşte în braţe sufletul Maicii Sale, simbolizat printr-o figură mică de copil îmbrăcat in alb.

Sfinţii Apostoli au fost îndrumaţi de Duhul Sfânt să revină la Ierusalim, ca să fie prezenţi la înmormântarea Maicii Domnului. Trupul Maicii Domnului a fost dus cu multă cinstire în cântari ale îngerilor şi ale oamenilor la mormântul din Ghetsimani, de lângă Ierusalim şi aşezat acolo. După trei zile de la înmormântarea ei, ajunge şi Sfântul Apostol Toma şi cerând să fie deschis mormântul ei, cunoaşte că trupul ei fusese ridicat de Hristos din mormânt.

Recomandări

UCRAINA POATE LOVI RUSIA
ÎNCEPE G20 LA RIO
CINE A FOST BELA KAROLYI?
ȘTII UNDE AU ERUPT VULCANII?
UNDE FACI REVELIONUL?
FOODSERVICE FOR YOU

Biserica Ortodoxă o numeşte pe Sfânta Maria „rugătoare nebiruită”. Drept urmare, la sfârşitul slujbelor se spune: „Hristos, Adevăratul nostru Dumnezeu, pentru rugăciunile Preacuratei Maicii Sale …. si pentru ale tuturor sfinţilor, să ne miluiască şi să ne mântuiască pe noi ca un bun şi de oameni iubitor”.

Postura de rugătoare către Dumnezeu nu o face să fie pusă pe acelasi registru cu Hristos. Chiar dacă este mai cinstită decât ingerii şi sfinţii, Biserica Ortodoxă o preacinstește pe Maica Domnului, dar nu exagerează cinstirea sa considerând-o comântuitoare, după cum este numită de romano-catolici. Din acest motiv, ortodocşii vorbesc de faptul că ea a murit cu adevărat şi s-a mutat la cer prin Fiul ei, şi nu prin propriile puteri.

Nu întâmplător, în cărţile de cult nu se vorbeşte de învierea Maicii Domnului, şi nici de Înălţarea ei la cer, pentru a nu se confunda cu Învierea Mântuitorului şi cu Înălţarea Sa la cer. Se vorbeşte de mutarea Maicii Domnului la viaţa cea netrecătoare, ea fiind Maica Vieţii, adică Maica lui Hristos, scrie crestinortodox.ro.

Când urăm „La mulţi Ani” de Sfânta Maria, pe 15 august sau pe 8 septembrie?

Se spune sau nu „La mulţi ani” de Adormirea Maicii Domnului?

Mulţi români sunt în dilemă atunci când vine vorba despre Sfânta Maria. Pentru că există două sărbători religioase cu acelaşi nume, la 15 august şi la 8 septembrie, nu se prea ştie când se zice „La mulţi ani” celor care poartă numele de Maria, Mariana, Marin sau alte derivate.

Pe 15 august, românii prăznuiesc Adormirea Maicii Domnului. Nu mai puţin de 2,2 milioane de români (dintre care 1,8 milioane de femei) îşi serbează onomastica în această zi. Numai că sunt voci care spun că nu este bine să urezi La mulţi ani de Sfânta Marie Mare, ci de Sfânta Maria Mică.

Pornind de la faptul că este vorba despre Adormirea Maicii Domnului, deci trecerea în nefiinţă a Fecioarei Maria, se presupune că este mare păcat dacă spui La mulţi ani celor care poartă numele Sfintei Fecioare. Se zice că de Sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului se pomenesc doar morţii, iar ziua onomastică poate fi sărbătorită doar pe 8 septembrie, atunci când Biserica sărbătoreşte Naşterea Maicii Domnului.

Biserica, însă, nu consideră greşit să spui „La mulţi ani!” cu ocazia acestei sărbători, fiind considerată o sărbătoare plină de bucurie. Moartea Maicii Domnului este mutare la Viaţă, după cum reiese şi din troparul sărbătorii Adormirii Maicii Domnului: „Mutatu-te-ai la viaţă ceea ce eşti Maica Vieţii”. Din acest motiv, această sărbătoare nu este tristă, ci plină de bucurie.

După credinţa Sfintei Biserici, la Adormirea Maicii Domunului, trupul ei n-a cunoscut putrezirea, care vine după moarte, nici n-a rămas în mormânt. Maica Domnului, cu trupul schimbat, viu şi proslăvit, a fost mutată, cu trup cu tot la ceruri, ca o pârgă a întregii omeniri.

În calendarul popular, de Sântă Maria Mare se marchează trecerea de la vară la toamnă, iar marinarii sărbătoresc de ziua ocrotitoarei lor, Ziua Marinei.

Din anul 2009, ziua de 15 august a devenit sărbătoare legală şi zi nelucrătoare în România, la fel ca şi în alte zece ţări europene: Franţa, Belgia, Spania, Italia, Grecia, Luxemburg, Austria, Polonia, Portugalia și în unele landuri din Germania.