• Românii sărbătoresc Sfinții Împărați Constantin și Elena pe data de 21 mai.
  • Sfântul Împărat Constantin este cel care a poruncit ca semnul crucii să fie pus pe scuturi, steaguri și coifuri, înainte de lupta sa cu Maxențiu. Face acest lucru după un vis în care i s-a arătat Dumnezeu, spunându-i „Sfânta Cruce îți va fi semn de izbândă, iar prin acest semn vei învinge”.
  • Sfântul Împărat Constantin a interzis răstignirea pe cruce ca modalitate de execuție.
  • Sfânta Împărăteasă Elena, mama lui Constantin, nu a fost aleasă pentru căsătorie de către tatăl lui Constantin, Constanțiu Clor, pentru că Elena nu era considerată femeie de familie bună.
  • După ce ajunge Cezar în Apus, Constantin îi oferă mamei sale titlul de „Nobilissima Femina”.

Vineri, 21 mai, românii sărbătoresc Sfinții Împărați Constantin și Elena. Sfinții Constantin și Elena au interzis jertfele care presupuneau sacrificarea ființelor vii, iar duminica a fost stabilită drept zi de odihnă în Imperiul Roman.

Sărbătoarea Sfinților Împărați Constantin și Elena este strâns legată de taina și puterea Sfintei Cruci, conform Creștin Ortodox.

Cine a fost Sfântul Împărat Constantin

Constantin a fost fiul lui Constanțiu Clor și al Elenei. A fost născut în 280 după Hristos și a crescut la curtea Împăratului Dioclețian, unde a fost general, apoi a devenit Cezar, adică un adjunct al împăratului, mai spune Creștin Ortodox.

Recomandări

CIOLACU: AVEM COALIȚIE
ZELE CREDE-N ADERARE
NEGOCIERI FĂRĂ SFÂRȘIT
UNDE TE DISTREZI ÎN PARIS
SUSPECTUL E ARESTAT
LARA NU VREA LA SENAT

De-a lungul vieții sale, Constantin este pus în fața unui conflict în care inamic i-ar fi fost Maxențiu. Constantin se roagă lui Dumnezeu să-i dea putere în luptă, iar Dumnezeu i-a vorbit în vis astfel: „Sfânta Cruce îți va fi semn de izbândă, iar prin acest semn vei învinge”.

După acest vis, Constantin a poruncit ca semnul crucii să fie prezent pe steaguri, coifuri și scuturi.

Pret care ține în mână Sfânta Cruce.
Sursa Foto: Mediafax

La finalul luptei cu Maxențiu, Constantin este învingător.

A reușit să interzică răstignirea ca modalitate de execuție, dar și abandonarea pruncilor. A murit pe 22 mai 337 și a fost înmormântat în Biserica „Sinții Apostoli” din Constantinopol.

Cine a fost Sfânta Împărăteasă Elena

Sfânta Elena a fost mama lui Constantin. Venea dintr-o familie mai puțin nobilă. Era fiica unui hangiu din Bitinia, regiune situată la sud la Marea Marmara, adică Turcia din zilele noastre, conform Creștin Ortodox.

S-a născut în 249, la Drepanum, acolo unde îl întâlnește pe tatăl lui Constantin, Constanțiu Clor.

Constanțiu Clor ajunge Cezar al Apusului, iar în vremea respectivă o astfel de poziție nu permitea ca soția să fie de rang inferior. Drept urmare, Constanțiu Clor nu se mai căsătorește cu Elena și o alege pe Teodora, o rudă a Împăratului Dioclețian.

Sfânta Elena descoperă crucea pe care a fost răstignit Iisus Hristos.
Sursa Foto: HEPTA

După ce Constantin, fiul lui Constanțiu, ajunge Cezar în Apus, o ia pe mama sa să-i fie aproape la curtea de la Trier, Germania și, după ce îl învinge pe Maxențiu în luptă, îi acordă mamei sale titlul de „Nobilissima Femina”.

Elena a fost cunoscută drept o femeie evlavioasă de-a lungul vieții sale. Aceasta încetează din viață în 327 și este îngropată la Roma.

Tradiții și obiceiuri de Sfinții Împărați Constantin și Elena

Sfinții Constantin și Elena marchează în popor începutul verii și al muncilor agricole.

De exemplu, în unele regiuni din România, 21 mai este ultima zi în care se seamănă porumb, ovăz și mei pentru că orice zi trecută de 21 mai ar aduce agricultorilor pagubă asupra rodului.

La polul opus, există și argicultori care nu lucrează în această zi pentru că se tem de duhurile rele ce le-ar putea strica recoltele.

În ziua de 21 mai, femeile stropesc în casă cu aghiasmă și tămâie pentru a alunga spiritele rele ce dau târcoale gospodăriilor.

Preoți care țin pe umeri caseta cu Sfintele Moaște ale Sfinților Împărați Constantin și Elena.
Sursa Foto: Mediafax