• Solstiţiul de iarnă coincide şi cu ultimul curent meteoric al anului, Ursidele.
  • Perioada de activitate a Ursidelor este între 17 şi 26 decembrie.
  • Punctul maxim, când pot fi observaţi şi zece meteori pe oră, este în noaptea de 22 spre 23 decembrie.

Solstițiul de iarnă marchează debutul iernii astronomice şi al celor mai reci trei luni din an, în emisfera nordică, fiind cea mai scurtă zi a anului.

Din punct de vedere al meteorologilor, iarna debutează pe 1 decembrie, însă începutul acestui anotimp din punct de vedere astronomic este marcat de un moment precis, solstiţiul, legat de mişcarea anuală aparentă a Soarelui pe bolta cerească, ce reprezintă consecinţa mişcării reale a Pământului în jurul astrului său.

Potrivit Observatorului Astronomic „Amiral Vasile Urseanu” din Bucureşti, la momentul solstiţiului de iarnă, Soarele se află în emisfera australă a sferei cereşti, la distanţa unghiulară maximă de 23° 27′ sud faţă de ecuator, el efectuând mişcarea diurnă în lungul cercului paralel cu ecuatorul ceresc, numit tropicul Capricornului. Aceasta explică, pentru latitudinile medii ale Terrei, inegalitatea zilelor şi a nopţilor, precum şi succesiunea anotimpurilor.

Recomandări

PUTIN DISCUTĂ CU FICO
BIBI AMENINȚĂ REBELII HOUTHI
CIOLACU: AVEM COALIȚIE
FONTANA DI TREVI SE REDESCHIDE
ZELE CREDE-N ADERARE
NEGOCIERI FĂRĂ SFÂRȘIT

La data solstiţiului de iarnă, Soarele răsare cu 23° 27′ la sud de punctul cardinal est şi apune tot cu acelaşi unghi spre sud faţă de punctul cardinal vest. La momentul amiezii, el „urcă” – ţinând cont de latitudinea medie a ţării noastre, de 45° – la numai 21° faţă de orizont. În consecinţă, pentru Bucureşti, la această dată – care, anul acesta, este 22 decembrie, începând cu ora 23:38 -, durata zilei are valoarea minimă din an, de 8 ore şi 50 minute, iar durata nopţii are valoarea maximă, de 15 ore şi 10 minute.

În acelaşi timp, în emisfera sudică a Pământului, fenomenul are loc invers, momentul respectiv marcând începutul verii astronomice. De la momentul solstiţiului de iarnă, durata zilelor va creşte continuu, iar cea a nopţilor va scădea în mod corespunzător.

Solstiţiul de iarnă coincide şi cu ultimul curent meteoric al anului, Ursidele. Perioada de activitate a Ursidelor este între 17 şi 26 decembrie, iar punctul maxim, când pot fi observaţi şi zece meteori pe oră, este în noaptea de 22 spre 23 decembrie.