• Un mafiot a fost prins în Caraibe după ce a apărut pe YouTube în videoclipuri cu rețete culinare.
  • În videoclipuri mafiotul bucătar nu și-a arătat fața, dar l-au trădat tatuajele distinctive.
  • Se ascundea de autorități din 2014, iar acum a fost arestat de Interpol și trimis în Italia.

Este clar că atunci când te ascunzi de poliție te supui unor anumite restricții în viața de zi cu zi. Dar să nu faci cunoscute publicului larg propriile abilități de gătit, asta a fost prea mult pentru Marc Feren Claude Biart, un membru al mafiei care a fost prins în Caraibe după ce a apărut pe YouTube în videoclipuri cu instrucțiuni de preparare a unor rețete, scrie Der Standard.

Trădat de pasiunea pentru bucătăria italiană

Marți, Interpol a confirmat pe Twitter arestarea unui membru al mafiei, care se ascundea din 2014. Biart făcea parte din organizația „Ndrangheta” și era urmărit pentru implicarea, timp de mulți ani, în traficul internațional de droguri din sudul Italiei.

Recomandări

CIOLACU: „RO ESTE INSTABILĂ”
INTERSTELLAR ARE SUCCES
BITCOIN INTRĂ ÎN LUX
DAC-AȘ FI PREȘEDINTE...
CE URMĂREȘTE RUSIA?
NOI AUDIERI LA TIKTOK

Circumstanțele arestării sale sunt însă puțin curioase: anchetatorii locali l-au identificat în tutoriale de gătit de pe YouTube, unde își expunea abilitățile culinare. În videoclipuri, mafiotul de 53 de ani nu își arăta, practic, fața, dar polițiștii l-au identificat pe baza tatuajelor lui inconfundabile, legate de adeziunea la organizațiile mafiote din țara natală.

Cu ajutorul înregistrărilor, a putut fi găsită apoi rapid și locul în care se ascundea. Biart, în vârstă de 53 de ani, se retrăsese în Republica Dominicană, unde ducea o viață liniștită în Boca Chica, fiind considerat de comunitatea locală de expatriați italieni drept „străin”, a declarat poliția.

Grupul „Ndrangheta controlează majoritatea importurilor de cocaină în Europa și este considerat cea mai periculoasă organizație mafiotă din Italia. În prezent împotriva grupării se desfășoară un proces uriaș, în care sunt învinuiți peste 350 de membri, fiind cel mai mare caz anti-mafia din Italia din ultimele decenii.