• Companiile OneWeb și SpaceX au primit „alerte roșii” de la Forța Spațială Americană despre un potențial dezastru, între cei doi sateliți fiind o distanță de doar 58 de metri.
  • Sateliții companiei OneWeb și ai altor companii trebuie să treacă prin rețeaua de sateliți Starlink ai companiei SpaceX, care orbitează la o altitudine mai joasă.
  • În prezent, nu există nicio autoritate națională sau globală care să oblige operatorii de satelit să ia măsuri cu privire la coliziuni, coordonarea dintre diferitele companii fiind esențială.

Doi sateliți, unul din constelația companiei de comunicații OneWeb și altul din constelația Starlink, construită de compania SpaceX, au fost la un pas de a se ciocni pe orbită weekendul trecut, au declarat reprezentanții Forței Spațiale SUA și ai companiei OneWeb, informează The Verge.

Este primul astfel de eveniment cunoscut, de evitare a unei posibile coliziuni în existența celor două companii rivale, care ce se întrec în extinderea noilor rețele de internet prin satelit.

Pe 30 martie, la cinci zile după ce OneWeb a lansat 36 de sateliți din Rusia, compania a primit mai multe „alerte roșii” de la Forța Spațială Americană, care avertizau despre o posibilă coliziune cu un satelit Starlink. Deoarece constelația OneWeb funcționează pe orbite superioare în jurul Pământului, sateliții companiei trebuie să treacă prin rețeaua de sateliți Starlink ai companiei SpaceX, care orbitează la o altitudine mai joasă, de aproximativ 550 km.

Recomandări

CE VEZI ÎN ITALIA
CÂNȚI, DECI EȘTI BINE
AMENINȚĂRI DIN 2013
CANDIDATUL COALIȚIEI
UK STĂ RĂU LA ECONOMIE
UNDE SCHIEZI?

O alertă a Forței Spațiale a indicat o probabilitate de coliziune de 1,3%, între cei doi sateliți fiind o distanță de aproximativ 58 de metri, o apropiere periculoasă pentru sateliții aflați pe orbită. Dacă are loc o ciocnire a sateliților, aceasta ar putea provoca un dezastru în cascadă, sute de bucăți de resturi rezultate din ciocnirea sateliților putând să lovească alți sateliți din apropiere.

În prezent, nu există nicio autoritate națională sau globală care să oblige operatorii de satelit să ia măsuri cu privire la coliziunile prevăzute. Alertele primite de la Forța Spațială i-au făcut pe inginerii de la OneWeb să ia legătura cu echipa Starlink a firmei SpaceX pentru a-și coordona manevrele și a menține cei doi sateliți la distanțe sigure unul de altul.

„Coordonarea este problema. Nu este suficient să zici: «Am un sistem automat»”

În timpul operației de coordonare, care avea scopul de a-i permite companiei OneWeb să-și dirijeze satelitul în afara traiectoriei de coliziune, SpaceX și-a dezactivat sistemul automat de evitare a coliziunilor, care funcționează pe baza inteligenței artificiale, a spus Chris McLaughlin, directorul companiei OneWeb. Nu se știe care este motivul pentru care SpaceX a făcut acest lucru.

Acest fapt a creat îngrijorări și altor operatori de satelit, care spun că nu au cum să știe în ce mod sistemul va muta un satelit Starlink în cazul unei apropieri periculoase. „Problema este coordonarea”, spune McLaughlin. „Nu este suficient să zici: «Am un sistem automat», pentru că celălalt poate să nu aibă și nu va înțelege ce încearcă să facă sistemul tău”.

Lansarea-unui-satelit-Starlink
Sursă: Profimedia

SpaceX are aproximativ 1.370 de sateliți Starlink pe orbită și urmează să lanseze alte câteva mii, propunându-și să construiască o rețea de 12.000 de sateliți cu acoperire globală de bandă largă.

OneWeb a lansat până acum 146 de sateliți, dintre cei aproximativ 650 pe care intenționează să îi trimită pe orbită pentru o rețea globală similară.

Și compania Amazon a lui Jeff Bezos s-a angajat în această cursă, planificând să lanseze peste 3.000 de sateliți pe orbita joasă a Pământului.

SpaceX a făcut anumite acțiuni pentru a-și crește transparența prezenței pe orbită, compania furnizând în prezent către alți operatori date de localizare a sateliților săi. Dar sistemul său automat pentru evitarea coliziunilor este ținut secret, dar acesta este un domeniu în care deschiderea și coordonarea sunt cele mai necesare, spun analiștii și operatorii.

„Ce rost are să îl ai dacă trebuie să îl oprești atunci când o să existe o posibilă coliziune?”, spune Victoria Samson de la Secure World Foundation, adăugând că lipsa unui cadru internațional clar pentru gestionarea obiectelor active în spațiu creează neclarități în privința atribuirii responsabilității în cazul în care ar avea loc o coliziune.

Pentru Starlink acesta nu este primul astfel de eveniment. În 2019, un satelit al Agenției Spațiale Europene (ESA) a trebuit să se îndepărteze din calea unui satelit Starlink pentru a evita o potențială ciocnire. SpaceX nu și-a mutat satelitul din cauza unei erori de computer, care a împiedicat comunicarea corectă cu ESA, după cum a spus atunci compania.

Dat fiind că OneWeb are în plan lansări lunare de sateliți, iar Amazon și Telesat planifică trimiterea de constelații de sateliți pe orbite mai înalte decât cele ale Starlink, necesitatea stabilirii unor reguli clare ale traseului pe orbită devine mai urgentă ca niciodată.