Un tribunal din Turcia a decis: Catedrala Sfânta Sofia poate redeveni moschee

- Un Tribunal din Istanbul a anulat vineri un decret din 1934 care a transformat Hagia Sophia într-un muzeu
- Catedrala Sfânta Sofia poate redeveni moschee
- Măsura deschide calea unor tensiuni la nivel internațional
Este o decizie controversată, ținând cont că inițial, Hagia Sophia, veche de 1.500 de ani, a fost catedrală. Mai târziu, otomanii au făcut din ea moschee, iar în 1934 a devenit muzeu, scrie BBC.
Hagia Sophia face parte din Patrimoniul Mondial Unesco. Unesco a cerut anterior Turciei să nu-i schimbe statutul fără a avea loc mai întâi discuții în acest sens.
Președintele Turciei, Recep Tayyip Erdogan, a susținut schimbarea.
Islamistii din Turcia au cerut de mult timp să fie convertită într-o moschee, însă membrii opoziției s-au opus. Propunerea a suscitat critici din partea liderilor religioși și politici din întreaga lume. Spre exemplu, liderul Bisericii Ortodoxe de Est a condamnat propunerea, la fel și Grecia.
- Avertismentul miniștrilor europeni ai Apărării, reuniți în Franța: „Putin nu vrea pace. Va fi o iarnă brutală pentru Ucraina”
- Mercurul, transformat în aur. Ce metodă a folosit compania americană Marathon Fusion
- Serbia, între Europa și Putin. Va reuși „Lista Studenților” să reducă dependența energetică de Rusia, după înfrângerea lui Vučić?
- Deficitul scade pe hârtie, dar România rămâne campioana UE la deficit. Ce arată cifrele prezentate de Nazare versus datele Eurostat
- SRI: Rusia, în spatele incendiului de la platforma industrială Carfil din Brașov. Rețeaua viza și alte ținte în România