Vârsta la care tinerii europeni părăsesc casa părinților. În România, bărbații pleacă la 30 de ani

- În România, femeile au plecat de acasă la 25,7 ani, iar bărbații numai la 30.3.
- Potrivit datelor Eurostat, tinerii care pleacă din casa părintească cel mai devreme sunt cei din Suedia.
- La polul opus sunt tinerii din Croația și Slovacia, care rămân cel mai mult în casa părintească: 31,8 ani, respectiv 30,9 ani.
Ponderea tinerilor între 25 și 34 de ani care anul trecut locuiau cu părinții lor a variat în statele membre ale UE de la sub 10% în Danemarca, Finlanda și Suedia până la peste 50% în Slovacia, Grecia și Croația. În România, femeile au plecat de acasă la 25,7 ani, iar bărbații numai la 30.3.
Potrivit datelor Eurostat, tinerii care pleacă din casa părintească cel mai devreme sunt cei din Suedia, Luxemburg, Danemarca și Finlanda.
Plecarea din gospodăria părintească este adesea influențată de relațiile în care sunt tinerii, de studii, nivelul de dependență financiară, condițiile pieței de muncă, accesibilitatea locuințelor, dar și particularitățile culturale.
În medie, tinerii din UE au părăsit casa părintească la vârsta de 26,2 ani în 2019.
Vârsta a variat însă semnificativ în statele membre ale UE. În 2019, tinerii au plecat de acasă cel mai devreme în cele trei state membre din nord – Suedia (17,8 ani), Danemarca (21,1 ani) și Finlanda (21,8 ani), precum și în Luxemburg (20,1 ani).
De asemenea, tinerii au plecat de acasă înainte de vârsta de 25 de ani în Estonia (22,2 ani), Franța (23,6 ani), Germania și Olanda (ambele cu 23,7 ani).
La polul opus sunt tinerii din Croația și Slovacia, care rămân cel mai mult în casa părintească: 31,8 ani, respectiv 30,9 ani.
În Italia, tinerii rămân acasă, în medie, până la 30,1 ani, în Bulgaria până la 30,0 ani, în Malta până la 29,9 ani, în Spania până la 29,5 ani, iar în Portugalia și Grecia până la 29, respective 28,9 ani.
Bărbații părăsesc mai târziu casa părintească decât femeile. În aproape toate statele membre ale UE, femeile tinere au avut tendința de a părăsi gospodăria părintească mai devreme decât bărbații. Singura excepție a fost Luxemburgul (20,3 ani pentru femei, comparativ cu 20,0 ani pentru bărbați).
Cele mai mari diferențe între sexe au fost înregistrate în România (25,7 ani pentru femei, comparativ cu 30,3 pentru bărbați), Bulgaria (27,6 vs. 32,1), Croația (29,9 vs. 33,6), Letonia (24,8 vs. 28,1), Ungaria (25,8 vs. 28,5) și Slovacia (29,6 vs. 32,1).
- Trump afirmă că Netanyahu „nu are de ales” decât să accepte orice acord între SUA și Iran: „Eu iau toate deciziile. Nu este el cel care decide”
- BREAKING. Israelul ripostează la atacurile Iranului, deși Trump i-a cerut lui Netanyahu să amâne atacul pentru a continua negocierile. Explozii au fost auzite la Teheran / Iranul răspunde cu noi atacuri asupra Israelului
- Războiul din Iran a atins pragul de 100 de zile: Strâmtoarea Ormuz este încă blocată, iar Trump amenință cu reluarea bombardamentelor. Cum a fost afectată economia mondială și pe ce se focusează acum investitorii
- Alexander Zverev a câștigat Roland Garros 2026, primul titlu de Grand Slam din carieră
- Naționala de fotbal a Iranului ar putea fi singura echipă de la Campionatul Mondial FIFA 2026 care să intre și să părăsească SUA în aceeași zi, pe fondul restricțiilor provocate de război