• Actorii teatrului român plâng de fericire că sunt pe scenă din nou
  • Maia Morgenstern spune că are în medie 3 spectacole pe săptămână

Actorii parcă au renăscut, după ce au aflat decizia autorităţilor care le permite să țină spectacole de teatru în aer liber.

Aseară s-a jucat Gaițele în București. Actorii au retrăit fiecare moment cu mari emoții și s-au bucurat că pot reveni la meseria pe care o iubesc.

„Cu emoţie am aşteptat cu drag publicul şi am avut bucuria întâlnirii cu publicul şi sunt profund recunoscătoare. Oamenii care au dorit să vină la spectacol au păstrat toate normele impuse si am luat-o asta ca pe o dovada de respect, de dragoste, de solidaritate”, a spus Maia Morgenstern.

Recomandări

PUTIN DISCUTĂ CU FICO
BIBI AMENINȚĂ REBELII HOUTHI
CIOLACU: AVEM COALIȚIE
FONTANA DI TREVI SE REDESCHIDE
ZELE CREDE-N ADERARE
NEGOCIERI FĂRĂ SFÂRȘIT

A fost foarte încărcat de emoţie, special nici nu pot să spun în cuvinte, a fost ca prima dată când am urcat pe o scenă profesionistă, îmi tremurau picioarele pentru că mi-era dor”, a declarat Carmen Tănase.

Actorii preferă să vadă totuși partea plină a paharului.

,,E puțin diferit binențeles că e diferit cum e diferită întreaga noastră viață de dimineață și până seara. Sunt în primul rând foarte puțini, față de sălile pline pe care le aveam până în martie, dar cei care sunt prezenți sunt cu o dragoste fantastică„, spune Manuela Hărăbor.

,,Mi se pare că s-a schimbat foarte mult mai ales că trebuie să stăm cu masca pe gura și nu e atât de confortabil să stai 2 ore și să te uiți la o piesă de teatru, nici măcar nu poți să râzi”, a declarat o spectatoare.