• Cei 10 interlocutori ai papei, din care majoritatea sunt originari din America de Sud, au fost selecţionaţi din peste 150 de tineri.
  • Documentarul se deschide cu imagini rare ce îl arată pe Francisc aşezat la biroul său şi în refectoriul de la Sf. Marta.
  • Suveranul pontif a fost întrebat de Giulia, una din tinerele prezente, dacă „știe ce este Tinder?”.

Vorbind cu 10 tineri adulți, cu vârste între 20 și 25 de ani din întreaga lume, Papa Francisc a răspuns la întrebări pe teme diverse, de la criza abuzului din biserică la avort și de la incluziunea LGBTQ, scrie Catholic Review. Documentarul a fost filmat în iunie 2022, fiind intitulat „The Pope: Answers”, lansat pe serviciul de streaming Disney+ pe 5 aprilie.

Documentarul se deschide cu imagini rare ce îl arată pe Francisc aşezat la biroul său şi în refectoriul de la Sf. Marta, reşedinţa din Vatican a suveranului pontif. Spectatorii descoperă secvenţe considerate mai „uşoare”, presărate cu glume şi confidenţe despre viaţa sa personală.

Filmul include scene banale din viața de zi cu zi a Papei, cum ar fi apelurile pe care le are în biroul său, departe de biblioteca din Palatul Apostolic, unde primește șefii de stat. Biroul său, care nu are computer, are teancuri de mesaje tipărite de pe Gmail și sinteze ale concluziilor Sinodului actual al episcopilor.

Recomandări

RUSIA EXECUTĂ PRIZONIERII
EDITORIALUL LUI CRISTOIU
ACUZAȚII LA HOLLYWOOD
BURNETT E EMISAR ÎN UK
NEGOCIERI APROAPE GATA
SUSPECTUL E ARESTAT

După ce au fost conduși într-un cartier muncitoresc din Roma, tinerii, un amestec de catolici, creștini, agnostici, atei și un musulman, l-au întrebat pe Papă dacă are un salariu, un telefon mobil și ce crede despre faptul că tinerii își găsesc parteneri pe Tinder.

Subiectele controversate pe care le-a abordat Papa Francisc

Suveranul pontif a fost întrebat de Giulia, una din tinerele prezente, dacă „știe ce este Tinder?”. „Este bine că oamenii se întâlnesc, este normal”, a răspuns Papa Francisc, care pare că știe despre aplicaţiile dedicate întâlnirilor online.

În ciuda faptului că unii dintre tineri nu au putut să-şi reţină lacrimile când dezvăluiau mai multe răni personale pe care le-au avut de-a lungul timpului, niciunul nu l-a menajat pe Papă, fie adresându-i-se la persoana a doua singular, fie criticând atitudinea Bisericii Catolice în anumite chestiuni

„Ce părere aveţi despre membrii Bisericii sau despre preoţii care promovează ura şi se folosesc de Biblie pentru a sprijini un discurs ce instigă la ură?”, l-a întrebat Celia pe Papa Francisc. „Acei oameni sunt infiltraţi care se folosesc de Biserică pentru pasiuni personale, pentru îngustimea lor personală”, a răspuns suveranul pontif.

Poziţia Bisericii Catolice asupra avortului şi a imposibilităţii femeilor de a deveni preotese

Papa Francisc a încercat să explice poziţia Bisericii Catolice asupra avortului şi a imposibilităţii femeilor de a deveni preotese, fără să îi convingă pe tinerii participanţi la acest dialog despre acest lucru.

Pentru cei doi coregizori spanioli ai documentarului, Jordi Evole şi Marius Sanchez, obiectivul era acela „de a reuni două universuri care nu comunică între ele de obicei şi de a o vedea pe una dintre cele mai influente persoane de pe planetă dialogând cu un grup de tineri ale căror stiluri de viaţă se lovesc, uneori, de frontul reprezentat de principiile Bisericii Catolice”.

„L-am tratat cu mai puţină reverenţă decât aceea cu care era el obişnuit (…) Noi folosim simţul umorului, sarcasmul”, a declarat Marius Sanchez, felicitându-se pentru faptul că a creat cu papa „o relaţie de încredere şi de francheţe”.

Citește și: