alephnews Vezi versiunea web

Ziua Aviației Române 2026 aduce survoluri militare. Ce restricții de trafic vor fi în București

Nedelcu Irina · 19 iul. 2026, 09:52

Ziua Aviației Române 2026 aduce survoluri militare. Ce restricții de trafic vor fi în București

Bucureștiul marchează Ziua Aviației Române și a Forțelor Aeriene printr-o ceremonie militară și religioasă organizată duminică, 19 iulie, începând cu ora 10:00, la Monumentul Eroilor Aerului din Piața Aviatorilor. Evenimentul este dedicat aviatorilor care și-au pierdut viața în misiuni și va include depuneri de coroane și survoluri aeriene.

Deasupra monumentului vor zbura aeronave din dotarea Forțelor Aeriene Române, printre care F-16 Fighting Falcon, C-130 Hercules, C-27J Spartan, AN-30 și elicoptere IAR-330. La demonstrație vor participa și avioane Eurofighter Typhoon ale Forțelor Aeriene Italiene, aeronave ale Ministerului Afacerilor Interne, Serviciului Român de Informații și Aeroclubului României.

Ziua Aviației Române este sărbătorită oficial pe 20 iulie, odată cu Sfântul Ilie, considerat protectorul spiritual al aviatorilor. Tradiția a fost oficializată în România în anul 1931, printr-un decret regal.

Pentru desfășurarea evenimentului, traficul rutier va fi restricționat duminică, între orele 08:30 și 11:15, pe ambele sensuri ale Bulevardului Aviatorilor, între Piața Victoriei și Piața Charles de Gaulle.

Liniile de autobuz 100, 203 și 205 vor circula temporar pe trasee modificate. Călătorilor li se recomandă să verifice informațiile actualizate înainte de plecare și să ia în calcul rute alternative pentru zona centrală a Capitalei.