• Adrian Mihai: Am început de foarte jos, cu foarte puține expediții, într-un apartament confort II, undeva pe lângă Gara de Nord.
  • Adrian Mihai: De obicei supărarea e pe cel pe care îl vezi ultimul în fața ta, curierul.
  • Adrian Mihai: Pandemia a ajutat extraordinar curieratul și vânzările online în general.

Adrian  Mihai, managing partner la Fan Courier, a povestit la Interviurile lui Cristoiu cum a pornit business-ul în curierat, când a avut primul client și cum a ajuns la succes, cum a reușit să evite falimentul și să se mențină în top în timpul pandemiei pe care o definește ca pe o criză frumoasă.

Adrian Mihai arată și în ce constau diferențele de productivitate între România și țările din Vest, cum ne putem vindeca de neîncredere și la ce se așteaptă de la actualul regim de dreapta. În opinia sa, digitalizarea ne-ar ajuta să scăpăm de multe lucruri, inclusiv corupție și birocrație.

Prezentăm principalele declarații ale lui Adrian Mihai, duminică seara, la Interviurile lui Cristoiu de la Aleph News:

Recomandări

FII BOGAT ÎN ROMÂNIA
ZIUA INTERNAȚIONALĂ A STRIGĂTULUI
CHETĂ PENTRU SPORTIVII ROMÂNI
BLIKEN AJUNGE ÎN CHINA
C.E. INVESTIGHEAZĂ CHINA
CE ESTE DUREREA CRONICĂ

Despre cum a intrat în business

Adrian Mihai: Am început business-ul. Nu ne pricepeam la marketing, la reclamă. Mi-aduc aminte că am început să trimitem și noi oferte pe fax la niște  firme, ce facem noi, suntem o nouă firmă pe piață. Prima comandă am avut-o pe 16 ianuarie 1999. Înainte de asta erau zile când luam telefonul, îl scoteam din priză, bă da nu sună chiar nimeni? Aveam doi curieri pregătiți și pe cineva care răspundea la telefon. Atunci curieratul însemna business to business. O companie avea de trimis un contract, o înștiințare. Eram la plicuri, la corespondență. Prima comandă a venit de la o firmă ELTEXIM. Am căutat în arhiva noastră și am găsit firma. Am căutat-o pe doamna respectivă și ea, când i-am spus că a fost prima comandă la noi, a căutat și ea în arhivă și ne-a adus, avem la noi în birou, prima chitanță și prima factură. Erau 119.000 lei, un plic, pentru că așa erau banii atunci, înainte de denominare. Era o firmă cred că livra materiale dentare. Aia a fost prima noastră comandă.

Adrian Mihai: Am început de foarte jos, cu foarte puține expediții, într-un apartament confort II, undeva pe lângă Gara de Nord, ăla a fost primul nostru sediu. Prima noastră realizare, când am început să creștem, a fost, dacă știți, spațiul de sub scară, 2-3 metri. Când l-am obținut, a fost… avem depozit! Prima comandă mare a fost de 800 de plicuri, venite de la Conex, predecesorul Vodafone. Pentru noi a fost atunci extraordinar. Noi până atunci aveam 30-40 de plicuri pe zi. După aceea au început să vină și altele, am început să ne dezvoltăm.

Adrian Mihai: În perioada de început, cu bun-simțul ăla venit de la sat, principala noastră grijă era cum să avem clienți mulțumiți, cum să avem clienți să ne recomande și la alții și nu ne uitam cât ne costă cu adevărat pe noi un plic. Primul duș rece a venit, pentru că eram așa de efervescenți, bucuroși, când ne-a chemat contabilul nostru de atunci și ne-a spus mă, la voi groasă. Voi într-o lună-două, dați faliment. Cum? avem clienți din ce în ce mai mulți. Da, dar voi cheltuiți atât, consumați atât. Ups, ce facem? Și-atunci am zis creștem prețurile, reducem cheltuielile. Am mărit atunci prețurile. (…) Aia a fost prima decizie majoră pe care dacă nu o luam, dispăream din piață. Și de atunci am reușit să mergem doar pe creștere. Am avut aș spune norocul că am nimerit într-o piață care s-a dezvoltat tot timpul. Și acum în pandemie, ea a fost pe creștere și pe dezvoltare.

Adrian Mihai: Când am început noi, ne-am gândit că trebuie să avem o siglă. Ne tot uitam noi și soția lui Felix s-a uitat pe o cutie de chibrituri și era un porumbel. Uau, uite un porumbel. Exista legenda cu porumbeii care livrau în timpul războiului, trimiteau mesaje, adică porumbelul era un fel de curier. Și prima noastră siglă a fost un porumbel cu un plic în cioc.

Despre angajați, clienți și comerț online

Adrian Mihai: Suntem în sistem 7000 de oameni, în toată țara, cu vreo 3500 de oameni în București, angajați cu carte de muncă. Avem acum în București în jur de 1100 de curieri, dotați cu mașini, de la mașini de 5-6 mc până la tiruri pentru clienții mari. Avem și scutere în București, în zona zero, unde încercăm să livrăm în 2-4 ore și nu putem să o facem cu mașină pentru că Bucureștiul este un oraș foarte aglomerat și-atunci încercăm cu scutere pentru a încerca să fim mai rapizi. (…) Un curier trebuie să fie foarte bine pregătit, să fie și un șofer foarte bun, să aibă și ceva cunoștințe financiare- să calculeze, să scrie o factură, să scoată o chitanță- trebuie să relaționeze, trebuie să-i placă oamenii, trebuie să învețe, și asta cred că e cel mai greu la un curier, cum să calmeze un client nervos, să găsească soluțiile cele mai bune și să poată la o înjurătură să răspundă potrivit.

Adrian Mihai: Costul nostru cel mai mare este cu flota. Combustibil, reparații, lucrăm cu subcontractori.(…) Din afară, curieratul pare foarte simplu. Trebuie să iei un colet din punctul A și să-l duci în punctul B. Acel colet trece prin cel puțin 7 mâini, 7 oameni. Avem undeva la 250.000 de expediții pe zi și tot atâtea posibilități de a greși. Adică, dacă un colet care trebuie să plece la Cluj e pus pe Constanța, greșeala se vede instant. Pentru că noi avem un sistem de urmărire instant, clientul urmărește unde e coletul. Avem mult posibilități de a greși și de aici vin și investițiile pentru a reduce aceste greșeli.(…) Fiecare firmă de vânzări online își alege curierul cu care lucrează.

Adrian Mihai: De obicei supărarea e pe cel pe care îl vezi ultimul în fața ta, curierul. Adică noi, orice am livra, dacă produsul e prost el spune ce mi-ai adus mă produsul ăsta, că nu e bun. Noi spunem știți noi nu l-am fabricat, noi doar l-am adus, dar e în firea omului să te răzbuni pe ultima verigă, pe cel pe care îl vezi în față. Dar lucrurile încep să se schimbe (…) lucrăm cu destule firme din afară care vin în România și livrăm pentru ele cum și noi, la rândul nostru, dăm peste graniță, având contracte cu firme de acolo.

Despre o frumoasă criză în pandemie

Adrian Mihai: Ce oferă online-ul și curierul? Oferă comoditate. Să stai acasă să comanzi. Știi produsul și e foarte simplu să-l primești fără să te mai deplasezi. Fără să-l cari, fără să… Pandemia a influențat foarte mult acest comportament. Pandemia a ajutat extraordinar curieratul și vânzările online în general. Anul trecut a fost o scădere a numărului de expediții pentru că oamenii când s-au panicat, au zis nu mai comandăm, ne ținem banii, ce o să se întâmple (…) Când a venit lockdownul, dintr-odată volumele au explodat. Ne-am trezit într-o criză, frumoasă a-și spune. Cum să faci față volumului de marfă care vine peste noi. Și-atunci, fiind o firmă antreprenorială, am avut rapiditate și am spus acum cumpărăm mașini, angajăm oameni, am luat decizia rapid. Am investit în oameni, în mașini, în camioane, am mărit depozitele cât am putut de repede pentru a face față acelui volum și nu am spus nu clienților noștri. Anul trecut am angajat între 900 și 1000 de oameni. Am avut oameni din HORECA, chelneri, bucătari, pentru că ei erau trași pe dreapta.

Tendințe în comerțul online

Adrian Mihai: Există încă o reticență în a comanda food online, dar e pe creștere destul de mare. Produsele de folosință îndelungată se comandă, dar poate mulți vor să le vadă, însă și ele sunt pe creștere destul de mare. Îmbrăcămintea, încălțămintea cred că e domeniul care a crescut cel mai mult.  Iei trei perechi și o alegi doar pe cea care îți place și restul faci retur. Returul e foarte simplu de făcut și pe asta și mizează vânzările online.

Cum a trecut prin pandemie

Adrian Mihai: Pandemia a însemnat în primul  rând o criză sanitară. În momentul în care a apărut criza sanitară, am văzut teama în ochii oamenilor noștri. Unii dintre ei și-au luat concediu, se gândeau că au părinți în vârstă, că au bunici. Era primordial pentru ei și pentru noi să ne asigurăm că e safe să vină la muncă. Am început fuga după măști, după dezinfectanți, termometre, cum să facem să creștem sentimentul de siguranță.Au crescut costurile foarte mult. Măștile atunci erau o floare rară, le cumpărai la prețuri exorbitante. Eu nu am fost și nu sunt nici acum un fan al muncii de acasă. Dar am zis că trebuie să ne împărțim în 2-3 echipe. Unii să lucreze de acasă, să facem cu rândul, unii să vină la birou, să găsim alte birouri, în alte zone, să-I împărțim ăn așa fel încât dacă într-o echipă apărea un caz să nu trimitem toată echipa în izolare și să rămânem cu zona respectivă neacoperită. Am avut foarte puțini infectați. Dintre toți angajații noștri, în zona de curierat am avut incidența cea mai mică, nu știu de ce. Zona cea mai dificilă a fost cea de birouri, unde oamenii stăteau grămadă, în același loc. În vara anului trrecut am avut aproape 60 de cazuri în depozite, ceea ce e mult.

Despre productivitate. Germania vs România. Lipsa de încredere

Adrian Mihai: Pierdutul orelor în trafic înseamnă bani. Iar pentru noi înseamnă lipsă de productivitate. La un moment dat fratele meu spune că trebuie să facem în așa fel încât să ne plătim oamenii noștri. Era perioada dinainte de pandemie, când ne plecau oamenii în Germania, în UK, trebuie să facem în așa fel încât să ne plătim oamenii noștri ca acolo. Hai să analizăm ce ne lipsește ca să-i plătim ca acolo. Ne pleacă un curier foarte bun în Germania, care livra 100 de expediții pe zi, ceea ce e mult. Si ne spune cum era acolo: livra 250 pe zi. Păi cum? Ai altfel de mașină, altfel de device? Nu. Și-atunci? Acolo nu am livrare cash on delivery, totul e plătit online, sunt foarte puține locuri unde mă duc să iau banii, care înseamnă timp pierdut, clienții care nu sunt acasă nu te cheamă mâine, lași coletul în fața ușii, iar cât a stat acolo nu a avut vreo reclamație că a dispărut coletul. Apoi infrastructura din oraș. Toate acestea îl făceau să fie 2,5 ori mai productiv decât era în România. De ce se întîmplă la noi toate astea? Pentru că în societatea noastră e o lipsă de încredere în vecini, în autorități, politicieni, poliție. Încredere în orice. Suntem foarte jos. Această lipsă de încredere ne costă pe toți.(…) Oamenii preferă să plătească cash și nu online pentru că nu au încredere în  cel care vinde produsul  și nici în curier. (…) Această încredere se construiește în timp și ține și de noi, oamenii de afaceri, de autorități. E o zonă în care trebuie să lucrăm toți pentru că beneficiile vor fi la toți.

Despre riscul de a deveni tată de beizadele

Adrian Mihai: Mi-a fost teamă (să nu cumva copiii să ajungă beizadele). Pentru că noi cei trei asociați am plecat de jos, am avut o foame de a reuși, am avut un drum ireversibil. Eu am venit în București nu ca să mă întorc înapoi acasă dacă lucrurile nu merg cum trebuie. Trebuia să reușesc. Pe când ei , vrând-nevrând nu pot să le spun vă descurcați cu 2 lei, muriți de foame ca să aveți foame de succes. Nu am putut să fac nici lucrul ăsta. Am încercat să știe valoarea banului, să știe să se descurce singuri și acum una dintre dorințele mele cele mai mari este să-I ajut să-și găsească drumul care le place. Nu am vrut să-i influențez, să le spun să facă ce fac eu. I-am lăsat să aleagă singuri.

Despre minusuri și așteptări de la regimul de dreapta

Adrian Mihai: Lipsa de infrastructură se traduce în morți pe șosele, în sufocarea business-ului, întârzieri, în sufocarea turismului. Este un lucru grav (…) Așteptăm de la acest regim să respecte ce a promis – investiții în infrastructură, reorganizarea și digitalizarea serviciilor importante și eu cred că ăsta e un lucru esential pentru România. Digitalizarea e ceva care ne-ar ajuta să scăpăm și de corupție, de un aparat bugetar foarte mare. Ne-ar ajuta în foarte multe lucruri. Nu știu cât se dorește și cât se va reuși (…) într-o țară baltică au implementat digitalizarea. A fost extraordinar pentru ei. Noi acum plimbăm hârtii și oamenii sunt plimbați, se duc la notar pentru o hârtie de care n-ar trebui să aibă nevoie, suntem plimbați în continuare când deschidem o firmă, cu o grămadă de hârtii, ceea ce înseamnă timp, ineficiență, lipsa productivității care se traduce prin salarii mici. Fără discuții, birocrația reprezintă o problemă în România.