• Elon Musk a generat din nou o creştere a preţului bitcoin-ului
  • Asta după ce s-a declarat suporterul celei mai mari criptomonede din lume, scrie Bloomberg

Elon Musk a spus în timpul unei emisiuni a reţelei sociale audio Clubhouse că „bitcoin-ul este un lucru bun”, adăugând că a sosit „prea târziu la petrecere” şi că ar fi trebui să cumpere criptomoneda în urmă cu opt ani, când preţul ajungea la 13,5 dolari.

Criptomoneda a ajuns astăzi la 34.500 dolari. Pe 29 ianuarie, bitcoin-ul a înregistrat un raliu de 16% după ce Musk a adăugat „#bitcoin” în descrierea sa de pe Twitter.

În ultimul timp, monedele digitale au raportat fluctuaţii pe fondul schimbărilor produse în cadrul platformei Reddit. Dogecoin, o monedă virtuală creată în glumă în 2013, a intrat săptămâna trecută în topul celor mai mari criptomonede în funcţie de valoarea de piaţă, însă a reînceput să scadă de-a lungul weekend-ului.

Recomandări

ZELE CREDE-N ADERARE
NEGOCIERI FĂRĂ SFÂRȘIT
UNDE TE DISTREZI ÎN PARIS
SUSPECTUL E ARESTAT
TRUMP AMENINȚĂ PANAMA
FRANȚA ȚINE DOLIU

Musk a mai declarat că nu vede cu ochi buni alte criptomonede, iar comentariile sale cu privire la Dogecoin ar trebui tratate ca atare, adăugând că „cel mai ironic deznodământ ar fi ca Dogecoin să devină pe viitor principala monedă a planetei”.

Între timp, bitcoin-ul a pierdut circa 8.000 de dolari de când a atins un nou maxim la începutul lunii februarie – circa 42.000 de dolari –, însă a raportat o creştere de peste 260% în ultimul an.

„Bitcoin-ul se pregăteşte să fie acceptat şi de oamenii de afaceri convenţionali”, spune CEO-ul Tesla.

Activul ar putea să treacă printr-o perioadă grea în viitorul apropiat întrucât creşterile pe care le-a înregistrat sunt „mai abrupte decât orice inovaţie financiară din ultimii 50 de ani”, spune JPMorgan Chase, cea mai mare bancă din Statele Unite, mai relatează ZF.