Business pornit din pasiunea pentru colorat. Corina Dorobanțu, fondatoare: „Foarte multe dintre cărți sunt în exclusivitate în România”

  • O afacere din România vinde cărți de colorat atât pentru copii, cât și pentru adulți.
  • Investiția a fost de 10.000 euro.
  • Cărțile te costă între 40 și 175 de lei.

Viață în culori, la propriu. Și un business pornit dintr-o pasiune. Cea pentru pentru colorat.

O astfel de carte de colorat poate fi cadoul bogat în nuanțe perfect. Costă între 40 și 280 de lei și este numai bună pentru copii sau pentru oricare altă persoană din familie.

Ce spune o clientă despre cărțile de colorat Live in Colors

Alexandra și-a descoperit de curând pasiunea de a colora. A observat că o relaxează și o ajută să fie mai atentă la detalii.

Așa că a considerat cărțile de colorat unul dintre cele mai bune cadouri de Crăciun.

„Eu i-am comandat și fetiței mele pentru a-i pune sub brad de Crăciun. Le dezvoltă creativitatea, îi ajută puțin să fie și atenți la ceea ce fac și îi ține puțin liniștiți, cuminți într-un loc”, a mărturisit Alexandra Ignat, clientă.

Corina Dorobanțu, fondatoare „Live in Colors”: „Foarte multe dintre cărți sunt în exclusivitate în România

Sursa Foto: Facebook / Corina Dorobanțu

Corina Dorobanțu este fondatoarea Live in Colors. Poate pare un business mic, dar a investit 10.000 de euro.

Clienții ei cumpără atât cărți de colorat pentru copii, cât și pentru adulți.
Are chiar și cărți special concepute astfel încât părinții și copiii să poată colora împreună.

Pentru 2020, comanda minimă este de 200 de lei.

Corina Dorobanțu, fondatoare Live in Colors: „Foarte multe dintre cărți sunt în exclusivitate în România pe Live in Colors. M-am dus către distribuitori din UK, dar si din Suedia, Cehia, Italia, pentru că sunt acolo autoare foarte cunoscute și toată lumea își dorește cărțile lor. Acum am aproximativ 200 de titluri”.