Industria Horeca a fost puternic afectată de pandemia, iar antreprenorii încă mai speră la o soluție salvatoare. Au primit lovitură după lovitură dar sosirea vaccinului în țară ar putea fi o gură de aer proaspăt.

Daniel Mischie a fost întrebat dacă ar putea să ajungă vaccinul un criteriu de primire în cazul hotelurilor, așa cum e cazul altor țări.

Daniel Mischie, președintele HORA: „Cred că va fi destul de dificilă introducerea unui așa-zis pașaport COVID, dar cred că apariția vaccinului și numărul de persoane care se vor vaccina va duce la o relaxare a măsurilor și va duce la reintrarea în regim de normalitate a activității din turism și în special din restaurante.”

Recomandări

ISRAELUL A ATACAT IRANUL
OFICIAL, AVEM O NOUĂ STAȚIUNE
MICROSOFT LANSEAZĂ A.I. REVOLUȚIONARĂ
SCANDAL CU SÂNGE INFECTAT ÎN UK
CINE ÎNCEARCĂ SĂ-L ASASINEZE PE ZELENSKI?

„Campania de vaccinare ajută foarte mult. Va face ca redeschiderea restaurantelor să fie mai posibilă. Cu cât se relaxează grija fță de această boală, cu atât restaurantele vor fi deschise. Ne așteptăm ca în perioada următoarea, noul Guvern să dea un mesaj în acest sens.”

Președintele Federației Industriei Hoteliere din România: „Suntem la limită și mulți dintre noi nu mai rezistăm”

Călin Ile, președintele Federației Industriei Hoteliere din România: „Pentru industria noastră este extrem de important ca operațiunea de vaccinare să fie un succes. Credem că responsabilitatea autorităților trebuie să fie din primul moment. (…) Dacă populația vrea să revină la o viață normală ar trebui să facă pasul spre această etapă de vaccinare.

„Într-un studiu pe care l-am făcut, 40% dintre români spun că primul lucru pe care și-l doresc pentru a reveni la viața normală e reluarea călătoriilor.”

„Noi sperăm că ritmul o să fie intensificat și undeva în aprilie, mai o să începem să vedem o relaxare ușoară a restricțiilor astfel încât să ne putem relua activitatea. (…) Estimările noastre sunt că în circa trei ani să putem să atingem nivelul din 2019.”

Călin Ile a spus că au avut discuții cu noul Guvern despre schema de sprijin care să acopere pierderile de 20% din anul 2020, comparativ cu anul 2019.