• La început de 2022, cel mai bine plătite joburi sunt în IT, inginerie, telecomunicații, sănătate și industria petrolieră.
  • Domeniul IT ocupă primul loc, cu cele mai bune oferte de joburi de pe piață.
  • Clujul întrece Bucureștiul în ceea ce privește salariile din domeniul IT&C.

Anul 2022 a adus sectorului IT un nou vârf în ceea ce priveşte salariile, pe măsură ce s-a liberalizat tot mai mult accesul candidaţilor români la alte pieţe din regiune sau chiar de pe alte continente, arată o analiză a platformei BestJobs.

Majorările salariale consistente din zona IT sunt determinate atât de creşterea cifrei de afaceri a firmelor din domeniu, dar şi de competiţia puternică pentru angajaţi pe piaţa locală şi nu numai. Potrivit datelor de pe platforma de recrutare BestJobs, la început de 2022, cel mai bine plătite joburi se găsesc în IT, telecomunicaţii, inginerie, industria petrolieră şi sănătate, urmate de cele din financiar şi resurse umane, cu salarii ce pornesc de la 2.000 de euro net şi pot ajunge până la 5.000 de euro net.

Domeniul IT deţine şi în acest an fruntea clasamentului cu cele mai bune oferte de joburi de pe piaţă. Potrivit datelor INS, salariile pentru angajaţii din IT&C sunt mai mari în Cluj decât în Bucureşti, fenomen explicat prin numărul redus de specialişti în Cluj, raportat la cererea mare din partea companiilor. Chiar dacă activitatea poate fi făcută de la distanţă, costurile de trai ridicate influenţează cerinţele candidaţilor şi astfel se justifică diferenţa de salariu dintre un specialist clujean şi unul din capitală.

Recomandări

CANDIDATUL COALIȚIEI
UK STĂ RĂU LA ECONOMIE
UNDE SCHIEZI?
CINE CONDUCE ROMÂNIA
CIOLACU RĂMÂNE PREMIER
CINE CONDUCE ROMÂNIA?

Conform datelor de pe platforma BestJobs, în domeniul IT, cele mai bune oferte sunt pentru candidaţii cu poziţii de Senior Devops Engineer, cu un salariu de până la 5.500 euro net şi asigurare medicală, program de lucru flexibil, cursuri de dezvoltare personală, tichete de masă, dar şi alte beneficii.

Tot cu salarii în jurul sumei de 5.000 de euro net, candidaţii înscrişi pe platforma BestJobs pot aplica pentru poziţii de Full Stack Developer sau Senior Java Developer, poziţii care, pe lângă salariul de top, mai oferă şi asigurare medicală, program de lucru flexibil, sprijin în reorientarea profesională internă şi tichete de masă.

Şi candidaţii pentru poziţia de NET Technical Lead pot obţine un salariu cuprins între 3.000 şi 5.000 euro, cu beneficii precum bonus de performanţă, training, zile libere suplimentare şi nu numai.

Printre poziţiile cu cele mai mari salarii la început de an se numără şi poziţiile de management şi coordonare, cei mai căutaţi fiind managerii de produse, vânzări sau cei din domeniul financiar. Salariile oferite pentru aceste poziţii variază între 2.000 de euro net în cazul unui manager în domeniul financiar şi până la 4.500 de euro net în cazul unui manager de produs. Printre beneficiile celor care aplică pentru aceste poziţii se numără asigurarea medicală, tichete de masă, asigurare de viaţă şi de accident sau deconturi pentru transport.