Cel mai mare centru de date din România, deschis lângă Craiova. „Avem aceeași tehnologie folosită de Pfizer sau Tesla”

  • ClusterPower va crea o infrastructură de Inteligență Artificială one-stop-shop.
  • Finalizarea investiției e estimată în 2025, iar ClusterPower va fi conectat la 750 de centre de date pe glob.
  • Centrul va fi construit pe o suprafață de peste 25.000 metri pătrați.

Peste câteva zile, la Mischii, în Dolj, începe construcția celui mai mare centru de date din România și al șaselea din Europa.

Valoarea inițială a investiției este de aproximativ 36 milioane de euro, iar o parte din bani vin de la statul român. Compania e dezvoltată de trei antreprenori români care mizează pe “mințile luminate” care se vor întoarce în țară, din străinătate.

„Avem aceeași tehnologie folosită de către Pfizer pentru a-și dezvolta vaccinul anti-covid, folosită de Tesla. Noi ne dorim să atragem această forță de muncă, care momentan lucrează la proiecte importante din Europa, și să lucreze la creșterea infrastructurii IT din România și din regiune”, afirmă VLadimir Ester, CTO ClusterPower.

Cosmin Georgescu, CEO-ul companiei, spune că gradul de securitate este maxim.

Centrul va fi alimentat cu electricitatea produsă de o centrală pe gaz naturală pe care compania o va construi în campusul de la Mischii. Sunt facilități care au pus localitatea pe harta lumii din domeniu.

Tot centrul de date este gândit cu o certificare TR3. Certificările TR3 sunt cele mai înalte standarde de reziliență pentru industria de tech. (…) Toate echipamentele, așa cum vă spuneam, sunt echipamente care au scenario prin care devin active în momentul în care apar chestiuni legate de orice fel de scenario de dezastre, inundații, fulgere, incendii sau orice altceva”, a explicat Cosmin Georgescu, CEO ClusterPower.

Investiția este o adevărată mană cerească pentru localitatea cu apoximativ 2.500 de locuitori. Aproape o mie sunt craioveni care și-au construit case aici, în ultimii ani.

Primarul comunei speră că acum localitatea va deveni un centru rezidențial, iar domeniul imobiliar este primul care se va dezvolta.

Este de la sine înțeles că, undeva, se va pune presiune și în piața imobiliară.(…) Probabil că, în funcție de numărul de lucrători care vor exista în acel obiectiv, vom avea un impact atât pe piața chiriilor, în special pe zona de nord a oorașului, cât și pe piața rezidențială, pe partea cumpărărilor”, a precizat Cristian Clenciu, președinte ARAI.