• Crearea de Bitcoin consumă mai multă energie anual decât Argentina
  • Analiza a fost efectuată de Universitatea Cambridge
  • Cercetătorii din Cambridge spun că industria consumă aproximativ 121,36 terawatt-oră (TWh) pe an

Bitcoin utilizează mai multă energie electrică anual decât întreaga Argentina, sugerează o analiză a Universităţii Cambridge citată de BBC.

Crearea criptomonedelor are nevoie de energie, pentru că implică calcule complicate efectuate de computere pentru a verifica tranzacţiile.

Cercetătorii din Cambridge spun că industria consumă aproximativ 121,36 terawatt-oră (TWh) pe an. Este puţin probabil ca respectivul consum să scadă dacă valoarea monedei nu scade.

Recomandări

CINE AR CANDIDA PENTRU ȘEFIA C.E.
NOU COD PENTRU SCHENGEN
NE LIPSEȘTE EDUCAȚIA FINANCIARĂ?
NE-A SALVAT VACCINUL?
CIOLACU: COALIȚIA NU SE RUPE
O ROMÂNCĂ ARBITREAZĂ LA UEFA

Criticii spun că decizia companiei Tesla de a investi puternic în Bitcoin îi subminează imaginea prietenoasă cu mediul.

Valoarea monedei a atins un record de 48.000 de dolari în această săptămână, în urma anunţului Tesla că a cumpărat aproximativ bitcoin în valoare de 1,5 miliarde de dolari şi intenţionează să-l accepte ca plată în viitor.

Pe măsură ce preţul creşte, creşte şi consumul de energie, potrivit Michel Rauchs, cercetător la The Cambridge Centre for Alternative Finance, unul din creatorii instrumentului online care generează aceste estimări.

Instrumentul online a clasat consumul de energie electrică al bitcoin peste Argentina (121 TWh), Olanda (108,8 TWh) şi Emiratele Arabe Unite (113,20 TWh) şi apropiat de cel al Norvegiei (122,20 TWh).

Pentru a „extrage” Bitcoin, calculatoarele – adesea specializate – sunt conectate la reţeaua de criptomonede şi au sarcina de a verifica tranzacţiile făcute de persoanele care trimit sau primesc Bitcoin.

Acest proces presupune rezolvarea unor puzzle-uri, care, deşi nu fac parte integrantă din verificarea mişcărilor monedei, oferă un obstacol pentru a se asigura că nimeni nu modifică în mod fraudulos înregistrarea globală a tranzacţiilor.

Drept recompensă, creatorii primesc ocazional cantităţi mici de Bitcoin într-un proces adesea asemănat cu o loterie.