Declarația unică și criptomonedele. Tot ce trebuie să știm despre declararea veniturilor

  • Persoanele fizice care au obținut venituri extrasalariale în 2020 trebuie să depună declarația unică, până pe 25 mai
  • Obligația revine și celor ce au obținut și valorificat venituri din criptomonede
  • Pentru câștigurile din monede virtuale se datorează impozit pe venit, în cotă de 10%
  • Obligația de a plăti CASS revine doar celor ce au obținut venituri anuale de peste 26.760 de lei în 2020
  • Nerespectarea termenului de 25 mai atrage dobânzi și penalități de întârziere

Dacă ai obținut venituri din criptomonede în 2020, sigur te interesează termenul de 25 mai. E ultima zi în care poți declara veniturile obținute, anul trecut, din monede virtuale, și în care poți plăti taxele aferente acestor câștiguri.

La fel ca toate persoanele fizice care au obținut venituri din alte surse decât salariul în 2020, și cei care au obținut venituri din criptomonede trebuie să declare Fiscului aceste venituri, prin intermediul declarației unice.

Formularul se depune fie online, prin intermediul Spațiului Privat Virtual, fie la ghișeul ANAF.

Tot până pe 25 mai trebuie achitate și taxele rezultate din aceste venituri. Mai exact, impozit în cotă de 10% din profit și, eventual, contribuția la sănătate – CASS (10% din plafonul de 12 salarii minime brute pentru 2020, adică 2.676 lei), dar asta numai dacă profitul obținut anul trecut depășește plafonul celor 12 salarii minime brute pe economie (pentru 2020, 26.760 lei).

De menționat este faptul că nu contează cât de mare este profitul realizat, atât timp cât el trece de plafonul de 26.760 lei, contribuția la sănătate (CASS) va rămâne aceeași, adică 2.676 lei. Veniturile din criptomonede se trec la rubrica „alte surse”.

Foarte important este să declarăm chiar dacă am avut pierderi, întrucât putem deduce din acea pierdere pentru o perioadă de 7 ani de la data declarării. Astfel, dacă pe anul 2020 am avut pierderi de 10.000 de lei, iar în 2021 vom obține profit 11.000 de lei, atunci, pentru declarația pe care o vom depune în 2022, profitul impozabil va fi de doar 1.000 de lei.

Există însă și o excepție. Sunt scutite de la obligația de declarare, respectiv de plată a impozitului, câștigurile mai mici de 200 de lei/tranzacție, însă doar în situația în care totalul câștigurilor dintr-un an fiscal nu depășește 600 de lei.

Ce riscă cei care nu vor respecta termenul limită

O amendă, în primul rând, pentru nedepunerea la timp a declației unice, iar neplata taxelor la timp atrage dobânzi și penalități pentru fiecare zi de întârziere.

Specialiștii în fiscalitate atrag atenția că Fiscul face și controale, mai ales că e al doilea an în care aceste venituri trebuie declarate și impozitate.

Cei de la ANAF au întocmit și ei un ghid cu tot ce ar trebui să știm despre declarația unică.
Declarația unică o puteți descărca de aici, în format PDF.