• China a înregistrat o creștere economică de 3,2% în cel de-al doilea trimestru.
  • China a deschis fabricile, uzinele și întreprinderile, iar toate lucrează la o capacitate maximă, ceea se înseamnă o creștere a producției industriale.
  • Potrivit datelor de cercetare a Deutsche Bank, „recuperarea în forma de V a Chinei” a fost „în mare măsură finalizată” .
  • Totuși există un sector care nu s-a redresat atât de repede după cum sperau chinezii – vânzările de retail.

China a înregistrat o creștere economică de 3,2% în cel de-al doilea trimestru în urma unei scăderi record a activității, scrie BBC. Economia Chinei este prima, din cele ale marilor puteri ale lumii, care își revine după pandemie.

A doua cea mai mare economie din lume a înregistrat o scădere accentuată în primele trei luni ale anului în timpul izbucnirii pandemiei de Covid-19. Însă cifrele raportate miercuri arată că Produsul Intern Brut al Chinei (PIB) a revenit pe creștere în perioada aprilie-iunie.

Evoluția Chinei este urmărită îndeaproape de întreaga lume, mai ales că cifrele sunt mai mari decât prevedeau experții și totodată indică o formă de recuperare în forma V – adică scădere economică urmată de o revenire rapidă. Ceea ce înseamnă că Beijingul evită să intre într-o recesiune tehnică – marcată de două perioade cu efecte negative asupra creşterii economice.

Recomandări

ISRAELUL A ATACAT IRANUL
OFICIAL, AVEM O NOUĂ STAȚIUNE
MICROSOFT LANSEAZĂ A.I. REVOLUȚIONARĂ
SCANDAL CU SÂNGE INFECTAT ÎN UK
CINE ÎNCEARCĂ SĂ-L ASASINEZE PE ZELENSKI?

Revenirea rapidă vine după o scădere accentuată de 6,8% în primul trimestru al anului, fiind cea mai mare contracție de la începutul înregistrărilor trimestriale ale PIB. În termeni anuali, China nu a mai cunoscut contracţie a PIB din 1976.

Este o recuperare în formă de V?

Economia chineză a reușit să crească mai puternic decât se aștepta pe măsură ce țara iese din colapsul cauzat de pandemia de COVID-19. Prin urmare, toate măsurile de stimulare anunțate de autorități par să funcționeze. Fabricile devin mai ocupate, ceea ce însemnă o creștere a producției industriale.

Totuși există un sector care nu s-a redresat atât de repede după cum sperau – vânzările de retail care au continuat să scadă în al doilea trimestru. Așadar, dorința de-ai face pe oameni să cheltuiască mai mult rămâne o provocare.

În același timp în care economia începe să se redreseze, tensiunile cu SUA cresc, mai ales în Hong Kong. Acesta fiind motivul pentru care unii economiști sunt sceptici când vorbesc despre o recuperare economică în forma de V a Chinei.

Pe de altă parte, potrivit datelor de cercetare a Deutsche Bank, „recuperarea în formă de V” a fost „în mare măsură finalizată”. „Oamenii au început să cheltuie ca înainte de pandemia Covid-19, însă diferența rămasă este concentrată în mare parte pe câteva sectoare – serviciile de agrement, călătoriile și sectorul HoReCa – unde redresarea rapidă este puțin probabilă”, se arată în raportul de cercetare Deutsche Bank.

În luna mai, China a anunțat că nu va stabili un obiectiv de creștere economică pentru 2020, în timp ce se lupta cu criza cauzată de pandemia coronavirusului.