• Asia îl vede bine pe Biden: maxime istorice în Japonia și victorie importantă pentru China
  • În SUA, bursele au crescut încă de vineri, cu 1,5% pentru S&P 500, respectiv 2% pentru Nasdaq

Bursele au crescut, prețurile petrolului s-au majorat, iar dolarul american a rămas slab luni, pe fondul așteptărilor privind reducerea reglementărilor și sporirea stimulilor monetari sub conducerea președintelui ales al SUA, Joe Biden, relatează Reuters.

Biden inspiră investitorii

Piețele monetizaseră deja victoria candidatului democrat încă de la sfârșitul săptămânii trecute, când tranzacțiile aveau loc cu viziunea unei președinții Biden și a unui Senat SUA controlat de republicani.

Piețele americane dau deja semnalele unui start pozitiv, cu creșteri în tranzacțiile electronice de dinaintea deschiderii burselor de 1,5 – 2% pentru S&P 500, respectiv Nasdaq. Petrolul Brent a crescut cu un dolar, la 40,48 dolari/baril.

Recomandări

SBF PRIMEȘTE 25 DE ANI DE ÎNCHISOARE
ZIUA FEMEILOR DIN MUZICĂ
MOLDOVA SE PREGĂTEȘTE DE ADERARE
GOSLING ÎȘI FACE COMPANIE DE PRODUCȚIE
ROTAȚIA PĂMÂNTULUI A ÎNCETINIT
JILL BIDEN A SCRIS O CARTE PENTRU COPII

Asia îl vede bine pe noul președinte

Bursa japoneză a atins luni maximul a aproape 30 de ani, în prima zi de tranzacționare după ce Joe Biden a câștigat alegerile prezidențiale din SUA, relatează BBC. Principalul indice al acțiunilor din Japonia – Nikkei 225 – a crescut cu 2,5% luni, la un nivel nemaivăzut din 1991.

Și alte burse din Asia au înregistrat, de asemenea, câștiguri sănătoase, în Australia, China și Hong Kong. Creșterea din Japonia a venit în pofida scăderii prețului acțiunilor Japan Airlines cu 15%. Creșterile vin pe fondul speranțelor că noua administrație va extinde stimulentele fiscale în SUA și va extinde măsurile de reducere a răspândirii Covid-19.

China, cel mai mare învingător

Optimiști sunt și investitorii chinezi, care au văzut victoria lui Biden ca fiind pozitivă pentru politicile comerciale și tehnologice.

În China, principala referință – indicele Shanghai Composite – a crescut aproape 2% luni. Relațiile dintre Donald Trump și China s-au deteriorat în ultimii patru ani, un război al tarifelor izbucnind în 2018.

„Incertitudinea politică a dispărut în mare măsură pe măsură ce alegerile s-au încheiat”, a declarat Larry Hu, șeful China Economics la banca Macquarie.

Dolarul mai are de crescut

Dolarul SUA s-a menținut la un nivel constant față de yen, la 103,36, după ce a scăzut cu 1,3% săptămâna trecută. Euro, care a urcat cu 1,9% săptămâna trecută, este ușor mai sus luni, la 1,1891 dolari, iar lira sterlină a crescut cu 0,2%, până la 1,3183 dolari.