Florin Cîţu spune că avertismentele de depăşire a deficitului au fost ignorate de PSD: A distrus economia ţării în trei ani

florin citu Sursa foto: Mediafax
  • PSD a distrus economia ţării în trei ani de zile, a declarat ministrul Finanţelor Florin Cîţu
  • Ministrul promite disciplină fiscală
  • Codul Fiscal este în prezent evaluat

Raportul Comisiei Europene emis vineri pentru Româna arată clar cum a distrus PSD economia ţării noastre în trei ani de zile, a declarat Florin Cîţu, ministrul demis al Finanţelor.

“Aceste informaţii erau deja ştiute şi nu s-a făcut nimic. E bine că a apărut acest raport astăzi. Avertismentele date timp de trei ani de zile au fost ignorate de Guvernul PSD (…) Raportul de astăzi arată clar cum a distrus PSD economia României în trei ani de zile. Dacă Guvernul PSD ar fi luat măsuri din 2017, nu am fi fost în această situaţie”, a afirmat ministrul.

Cîţu a precizat dezechilibrele macroeconimice erau cunoscute de anul trecut.

“Raportul arată clar că intrăm pe o traiectorie de disciplină fiscală. Noi ne ţinem de această traiectorie”, a precizat ministrul demis.

Florin Cîţu a explicat că măsurile luate în vederea scăderii deficitului sunt atât pe partea de venituri, cât şi pe partea de cheltuieli. “Să vedem dacă şi pe simplificarea Codului Fiscal. Facem o evaluare a Codului Fiscal în acest moment”, a anunţat ministrul demis al Finanţelor.

Cîţu a mai anunţat că o decizie a Comisiei Europene va fi luată cel mai devreme în martie, iar până atunci Ministerul de Finanţe va trimite observaţiile sale Comisiei.

“Comisia şi-ar fi dorit să revenim sub 3% în 2022. O ajustare mai devreme ar însemna un şoc negativ”, a mai precizat Cîţu.

Comisia Europeană a declanşat procedura de deficit excesiv în cazul României. Executivul European a adoptat un raport privind depăşirea valorii de 3%, iar în următoarele două săptămâni Comitetul Economic şi Financiar va formula un aviz cu privire la acest raport. “Raportul urmăreşte adoptarea de către România a unei strategii bugetare pentru perioada 2020-2022, care se estimează că va duce la un deficit public ce depăşeşte valoarea de referinţă de 3 % prevăzută de tratat pentru anii 2019, 2020 şi 2021”, a anunţat Comisia.

Florin Cîţu: Au început controalele la Primăria Capitalei

Florin Cîţu, ministrul demis al Finanţelor, a precizat în cadrul unei întâlniri cu presa, că au început controalele inspeciţiei economico-financiară la Primăria Capitalei.

Acesta a anunţat, în 27 ianuarie, că va trimite o inspecţie economico-financiară la PMB, condusă de Gabriela Firea. „În ultimii zece ani, nimeni n-a mai călcat pe acolo să vadă cum sunt cheltuiţi banii românilor”, a declarat Cîţu atunci.

Bugetul Capitalei pentru 2020 a fost aprobat. 10 miliarde de lei se duc către bucureşteni

Primăria Capitalei a aprobat azi bugetul pentru 2020 Bugetul alocat este de 10 miliarde de lei PNL şi USR au votat împotriva proiectului de buget al Capitalei Primăria Capitalei a aprobat bugetul în valoare de 10 miliarde de lei pentru anul 2020, după două ore de scandal. PNL şi USR nu au votat proiectul. Au […]

Read more