• Guvernul a aprobat luni proiectul privind compensarea facturilor la energie electrică și gaze. Ajutoarele vor fi acordate în sezonul rece 2021-2022.
  • Guvernul a aprobat luni ordonanţa de urgenţă pentru stabilirea schemei de compensare pentru consumul de energie electrică şi gaze naturale pentru sezonul rece 2021-2022.
  • Impactul financiar total asupra bugetul de stat este de 1,3 miliarde de lei, a anunțat, luni seara, ministrul Energiei Virgil Popescu.

Guvernul a aprobat luni proiectul privind compensarea facturilor la energie electrică și gaze. Ajutoarele vor fi acordate în sezonul rece 2021-2022.

Guvernul a aprobat luni ordonanţa de urgenţă pentru stabilirea schemei de compensare pentru consumul de energie electrică şi gaze naturale pentru sezonul rece 2021-2022.

Impactul financiar total asupra bugetul de stat este de 1,3 miliarde de lei, a anunțat, luni seara, ministrul Energiei Virgil Popescu.

Recomandări

CÂND ADERĂ MOLDOVA LA UE
CUM ÎNVINGE EUROPA CRIZA ENERGETICĂ
PRĂBUȘIREA PODULUI DIN BALTIMORE
CILLIAN MURPHY DEVINE VEGAN
GOSLING ÎȘI FACE COMPANIE DE PRODUCȚIE
ROTAȚIA PĂMÂNTULUI A ÎNCETINIT

Clienţii casnici beneficiari ai schemei de compensare aferente consumului de energie electrică sunt persoanele fizice al căror consum de energie electrică în perioada 1 noiembrie 2021 – 31 martie 2022 se situează între 150 kwh-1000 kwh, inclusiv. Clienţii casnici beneficiari ai schemei de compensare aferente consumului de gaze naturale sunt persoanele fizice al căror consum de gaze naturale în perioada 1 noiembrie 2021 – 31 martie 2022 se situează între 80 m3 şi 960 m3 , inclusiv, arată actul normativ.

Schema de compensare pentru energie electrică vizează acordarea unei compensări la plata facturilor de energie electrică în valoare de 0,21 lei/kwh, care reprezintă media aritmetică a tarifelor reglementate (compus din tarif serviciului de distribuţie, tarif mediu de transport şi componentele tarifului de transport şi tariful pentru servicii de sistem) a energiei electrice pentru cele 8 regiuni. Compensarea se aplică facturilor de energie electrică emise în perioada 1 noiembrie 2021 – 30 aprilie 2022, pentru consumul facturat aferent perioadei 1 noiembrie 2021 – 31 martie 2022, indiferent de tipul de factură – estimat sau regularizare.

Compensarea facturilor aferente consumului de gaze naturale se realizează prin aplicarea unei cote procentuale de 25% la un preţ de referinţă de 125 lei/MWh. Compensarea se aplică facturilor de gaze naturale emise în perioada 1 decembrie 2021 – 30 aprilie 2022, pentru consumul facturat aferent perioadei 1 noiembrie2021 – 31 m artie 2022, indiferent de tipul de factură – estimat sau regularizare.

Impactul financiar total asupra bugetul de stat este de 1,3 miliarde de lei, cea mai mare parte a sumei fiind pentru compensarea facturilor de gaze naturale.